duminică, 14 iunie 2009

REMEMBER 13-15 IUNIE 1990 - Marturia lui CEZAR IVANESCU: Aproape ucis ...Am zăcut bolnav doi ani

"...după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu..."

Vineri seara, 10 ianuarie (1997), poetul Mihail I. Vlad din Târgovişte mi-a adus vestea arestării lui Miron Cozma...
Încă o dovadă, pentru mine, că şi pe lumea asta există un Dumnezeu!... Trebuie strânşi criminalii care umblă liberi pe străzi, în afară de unul, care nu umblă chiar pe străzi, dar se poate ajunge şi la acela... Ultima dată stătea la Cotroceni. [...]

Cum nu-mi place să-mi facă nimeni viaţa, cu atât mai puţin îmi place să mi-o scrie alţii, şi de aceea, pentru ca cititorul român să fie mai bine informat, nu doar de comsoliştii revistei 22 care aud că au publicat un fel de Carte Albă a mineriadei, voi încerca şi eu să relatez exact ceea ce mi s-a întâmplat în 14 iunie 1990, în Bucureşti...

În noaptea de 13 iunie, însoţit de fiica mea adoptivă, Clara Aruştei, condusesem la Gara de Nord o nepoată din Bistriţa-Năsăud, Delia, şi la întoarcere am mers, pe jos, prin Piaţa Victoriei, ticsită de armată şi popor... Îngrijorat mai mult de soarta transmisiei fotbalistice de la televizor, decât de soarta Guvermului, am intrat în discuţie cu un ofiţer sobru al M.F.A. care privea totul cu un dispreţ de bronz pe figură... Mi-a spus că totul e sub control, dacă nu s-ar isteriza „ăla“: mi-a dat asigurări că şi transmisia fotbalistică se va relua...

M-am calmat, numai, pe la Piaţa Romană, mi-au ajuns la ureche nişte vorbe îngrijorătoare: oamenii povesteau despre linşaje, vendete desfăşurate, cu martori, pe străzi...
A doua zi probabil nu aş fi ieşit din casă, dacă nu venea să mă ia Miron Manega (Dumitru Manea) [...]...
Părăsisem Uniunea Scriitorilor obligat, deoarece fusesem în martie dat afară, ilegal, de la revista Luceafărul de securistul Mircea Dinescu şi banda lui, încercasem cu un alt escroc, Victor Eduard Gugui, fost cenaclist de-al meu, să reîntemeiez Societatea Scriitorilor Români, am realizat că va fi un eşec (toţi erau traşi de sforicele, ăsta, Gugui, uite-aşa, întâmplător, se combinase c-o „jurnalistă“ americancă venită să şeadă în România, în preajma Revoluţiei ca pe ghizdul fântânii!), şi, simţind că fug de-un hoţ şi dau de doi, cu un restrâns grup operativ mi-am schimbat sediul S.S.R.-ului, din clădirea unde funcţiona Baricada lui Gugui, într-un apartament de pe Bulevardul Magheru, oferit „generos“ de un alt dubios personaj, D.C. Calmuschi, prieten al unuia din „oamenii mei“, Gheorghe Şerban...

Acest „generos“ D.C. Calmuschi e actualmente, cu nevastă-sa, în Elveţia, „plantat“ pentru a doua oară, prima oară părăsise România înainte de 1989, deşi se afla în poziţia avantajoasă de director la „Ciclop“, Service-ul de pe Magheru...

În drum spre noul „sediu“ de pe Magheru, mergând pe jos pe Bulevardul Dacia, Miron Manega mi-a anunţat venirea minerilor în Bucureşti şi de asemenea mi-a spus că „vandalismul legionar“ de care vorbea omul cu „limbă comunistă“ începuse cu adevărat... fără obiect... Piaţa Universităţii era evacuată... am tras o fugă până acolo... Banda lui Miron Cozma era furioasă, cred, în primul rând pentru că nimeni nu-i opunea nici o rezistenţă; au apărut apoi tovarăşii securişti cu cămăşi albe şi cravate, au început să-i organizeze pe mineri, au venit trotuarele pline de femei grăsane, deformate de trudă şi ură care aplaudau, toţi chelnerii Bucureştiului şi fiesta a început să se anime... Până să apuc să-i bag în casă pe cei care mă însoţeau, am mai avut timpul să văd de departe, pe Magheru, cum îl umflau pe Ernest Maftei nişte inşi într-o limuzină neagră, „Mercedes“ vechi, cred, limuzină care a bântuit Bucureştiul toată ziua, cu un ins şezând pe locul mortului, în faţă, lângă şofer şi ţinând mâna dreaptă scoasă pe fereastră şi fluturând o bâtă... A apărut de vreo două ori şi în după-amiaza zilei, la Spitalul de Urgenţă, depunând câte un bărbat aproape omorât în bătaie şi plecând cu aceeaşi fluturare sinistră de bâtă...

Mi-am dat seama că e imprudent să mai rămânem în stradă, mai ales că începuseră să apară şi camioane pline cu „mineri“ fluturând bâte... Am urcat în apartamentul d-lui Calmuschi, şi cum se întâmpla să fie ziua unuia dintre băieţi (a lui Gheorghe Şerban), sărbătoritul a deschis o sticlă de şampanie, ne-am aşezat la masa mare din salon şi le-am interzis tuturor să mai iasă în balcon, de unde se vedeau lucruri îngrozitoare: văzusem eu însumi un bătrân de vreo 80 de ani smuls de pe trotuar şi aruncat într-o limuzină, doi studenţi loviţi cu o bardă de mineri, şi alte asemenea... Colac peste pupăză, a apărut Adrian Dafir (Vasile Negru), pe care-l făcusem la repezeală Vice-Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, [...], în locul lui Gugui: Adrian Dafir era galben ca turta de ceară, venea direct din Piaţa Universităţii şi asistase la un omor, minerii îl loviseră în ceafă pe un student cu bâtele şi studentul se prăbuşise mort la picioarele Vice-Preşedintelui meu care abia mai bâiguia... Ceva îmi spunea că lucrurile nu se îndreaptă spre un final fericit şi aş putea defini acest ceva prin acumularea de persoane cuprinse de nervozitate diabolică... Chiar şi după sosirea lui Adrian Dafir, am avut situaţia sub control; deşi am mai ieşit sporadic pe balcon să privim în stradă, nu am atras atenţia nimănui... Dar am simţit că pierd controlul situaţiei la apariţia unuia, Niţă, român întors în ţară din R.F. Germania, liberal de-al lui Cîmpeanu şi care mai luase o bătaie şi pe la Suceava... Omul, „refeghist“ liber, cu mâinile pline de ghiuluri şi cu nevastă nemţoaică, se revolta mereu, făcea naveta de la masă la balcon, până ne-a scos pe toţi pe balcon: eram numai bărbaţi, cu excepţia Alexandrei, soţia lui Gheorghe Şerban... fragilă ca un bibelou...

Am fost stâlcit de nenumărate ori în bătaie pentru această slăbiciune pe care o am pentru victime

Pe Bulevardul Magheru situaţia se schimbase un pic... De unde până atunci „minerii“ defilaseră paşnic, călăuziţi de securiştii în cămăşi albe şi escortaţi de maşinile Poliţiei, acum rândurile erau oarecum boţite, pentru că la Piaţa Romană, băieţii care vindeau ziare, se pare, ripostaseră şi ei cu reteveiele la violenţele minerilor şi apoi o şterseseră în intrarea de la metrou, babele de pe la ferestrele blocurilor de pe Magheru, cu penultima respiraţie scoseseră un chiot de huo, şi „salvatorii“ lui Iliescu primeau prost duşul rece administrat de curajoasa vârstă a treia: e drept că la „Grădiniţa“, vis-a-vis de blocul nostru, în faţa restaurantului aplaudau atâţia securişti în cămăşi albe, că-ţi reveneau bătăile inimii la loc... Confruntarea dintre aplauzele securiştilor şi huiduiala noastră ne-a fost fatală... pentru mine, însă, pot spune că a fost salvatoare, deoarece, având rău de înălţime eram gata-gata să mă arunc în cap de la balcon meduzat de atrocităţile pe care le priveam pe trotuar... Dacă nu ar fi izbucnit chiar atunci huiduiala, sigur mă aruncam... pentru că nu mai suportam să văd ceea ce vedeam... Am fost stâlcit de nenumărate ori în bătaie pentru această slăbiciune pe care o am pentru victime, nu e nimic care să-mi facă onoare, e mai degrabă un disimulat instinct sinucigaş...

Securiştii în cămăşi albe ne-au reperat, ca şi chelnerii securişti, şi gospodinele şi deşi ne-am retras în grabă din balcon, de jos a început să curgă o ploaie de sticle aruncate în ferestre...
Dacă aş fi fost singur, cu experienţa pe care o am, aş fi scăpat din capcana pe care o reprezenta pentru noi, în acea clipă, acel apartament...

Am ales soluţia cea mai proastă, să rămânem în apartament, jos, la intrarea blocului, uşa masivă în fier forjat era pe cale să cedeze, băieţii erau profesionişti redutabili: am baricadat cu mobila din apartament şi uşile de acces spre camera centrală, cu balcon, în care eram strânşi, Alexandra Şerban a început să sune la serviciul de paşapoarte, unde tatăl ei era ofiţer, să încerce să ne trimită un echipaj de poliţie, să ne salveze... nu s-a putut... Am realizat cu puţin înaintea începerii masacrului că d-l Calmuschi nu era cu noi, tocmai ieşise să-şi parcheze mai convenabil una din cele două limuzine pe care le avea şi nu se mai întorsese... Când am fost convins că nu mai e nimic de făcut, uşa dublă a camerei începând să cedeze într-un colţ de sus, m-am postat în faţa uşii... [...]

Am leşinat de câteva ori

Potopiţi de loviturile de bâtă ale celorlaţi „mineri“ care pătrunseseră în salon într-un iureş nebun, eu, personal, am uitat de prima mea intenţie ucigaşă şi mi-am apărat cu mâinile necontenit capul: noroc că încheieturile mâinilor îmi erau protejate de apărătoare de mâini, am avut întotdeauna încheieturile prea slabe în raport cu forţa umerilor şi a pumnilor, de aceea şi în meciurile de box trebuia să mi se facă un bandaj special să-mi protejeze încheieturile, mâini de pianist obligate să boţească feţe de piatră... Ştiind să mă apăr, deşi am primit [...] cât a durat masacrul mii de lovituri, doar am leşinat de câteva ori, rezemat cu spatele de perete, ca în corzi, dar nu am căzut la podea, nici în ring nu am căzut niciodată, singura clipă de slăbiciune când era să mă prăbuşesc a fost când mi s-a oprit privirea pe faţa Alexandrei care tocmai era strivită de un pumn de miner şi troznea, am închis ochii şi probabil am fost, groggy câteva minute bune, pentru că Miron Manega îmi relatează că după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu, [au fost doar balansaţi peste balustrada balconului, în uralele maselor din stradă – n.n.] şeful după ce a aruncat o privire de pe balcon în stradă, ar fi spus: „nţî!“ e prea multă lume!“: n-am clarificat nici azi ce sens avea enunţul lapidar cu pricina, era reflexul unei jene, ori constatarea unei ineficienţe, am fi putut cădea pe capul admiratorilor lor şi murea cine nu trebuia... Ne-au coborât din apartament până în spatele uşii masive din fier de la intrarea blocului şi, deşi ne-au obligat să ne lungim la podea, am refuzat şi am fost singurul care am rămas în picioare în ciuda loviturilor primite, pentru că ştiu că lungit la podea poţi fi foarte uşor omorât... Fireşte, a sosit duba Poliţiei ca să înşface călăii, bandiţii, adică noi, eu, Miron Manega şi Adrian Dafir mai întâi, câte locuri libere mai erau în dubă: nu îndrăzneam să-i mai privesc pe ceilalţi trei căzuţi la podea, şi am trecut plin de sânge printre securiştii în cămăşi albe fără să mă pot apără pentru că cei doi poliţişti care mă purtau îmi imobilizaseră cu mâini de fier braţele (pe ăştia doi promit să-i iau cu mine în Rai!) şi atunci am primit în torace în dreapta un upercut de profesionist pe care-l resimt şi acum când respir, iar un miner mi-a aplicat o lovitură de furtun în cap: alt noroc, furtunul mi-a plesnit pielea şi valul de sânge mi-a umplut capul, gura şi ochii şi m-a transformat subit într-o mască înspăimântătoare care m-a apărat până m-au îmbrâncit în dubă: în faţa mea, pe banchetă, o femeie, doctoriţă, am auzit, plângea...

„Uitaţi-vă ce i-au făcut poetului Cezar Ivănescu!“

Intraţi în plin soarele amiezii în curtea Poliţiei din Bul. Ana Ipătescu, mi-am dat seama că Poliţia era controlată de mineri care ne-au livrat unui poliţist care stătea la o măsuţă şi ne scria într-o condică spre a fi expediaţi la Măgurele... Minerii şi-au depus şi sticlele de pălincă golite drept „corpuri delicte“, cu ele, noi aruncaserăm de la etaj în ei, noi, huliganii Bucureştiului şi încă mai aşteptau să vadă rezultatul, drăguţii de mineri... M-am răcit când am realizat că am încă în buzunar cuţitul [darul gentil al unei franţuzoaice sorbonarde, făcut într-o altă împrejurare dramatică a vieţii mele, pe un vas, pe Dunăre...], minerii erau cu ochii pe noi să ne zulească vreun obiect, actele şi borsetele ni le luaseră deja din apartament... şi din nou ceva miraculos a rupt şirul fatalităţilor cauzale, Adrian Dafir a ieşit din rând, a apucat-o spre intrarea în clădirea Poliţiei şi a început să urle spasmodic: „Uitaţi-vă ce i-au făcut poetului Cezar Ivănescu!“ Un civil a ieşit din clădire (căpitanul de poliţie Ştefan Teriş, aveam să aflu după aceea, literat de-al nostru!), a privit curtea dezorientat, nu m-a identificat, Adrian Dafir m-a arătat cu degetul, civilul a ţâşnit în clădire şi a ieşit urgent strigând că e ordin de la Comandant să fiu dus imediat la Spitalul de Urgenţă, o maşină condusă de un poliţist civil se mişca deja parcă de la sine în curte, i-am înşfăcat şi pe cei doi, Miron Manega şi Adrian Dafir, peste protestele minerilor, căpitanului şi maşina a demarat... La Spitalul de Urgenţă, primul care a dat cu ochii de mine a fost Marius Scarlet, apoi încă un doctor tânăr al cărui nume nu mi-l mai amintesc, oricum amândoi au izbucnit într-un râs nervos, pe care nu şi l-au putut stăpâni deloc atât timp cât a trebuit să mă coase în cap o colegă de-a lor care de-acum zâmbea şi ea văzându-mă că şi eu zâmbesc de codiţa de samurai ce-mi apăruse în creştetul capului: în 1986, când fusesem adus noaptea la Spitalul de Urgenţă, în stare critică, cu febră şi având sub 50 de kg după 7 zile de greva foamei, tot cei doi bărbaţi mă întâmpinaseră: colegul lui Marius îmi făcuse pe loc o radioscopie şi-mi spusese ritos că ori sunt terminat cu plămânii, ori am nişte coaste rupte...

Cezar Ivănescu, text cules după manuscrisul 45 de ani de Dictatură şi 7 de Teroare, 1997

...Am zăcut bolnav aproape doi ani

„...iar în trei ani, din 14 iunie 1990 şi până la începutul acestei veri, 1993, am scris un singur poem într-un vers pe care-l găsesc acum pe o hârtie proastă, transcris frumos dar hârtia e murdară, probabil l-am transcris în bucătărie, în camera mea era tare frig şi stăteam tot timpul în pat şi dormeam şi mă încălzeam numai când deliram şi umblam prin cameră şi prin antreu şi le speriam pe Mary şi pe Clara şi se sculau şi mă culcau iară în pat şi-mi dădeau medicamente şi dormeam... [...]

...«Leagăn de vis mă leagănă în moarte!»... acesta e versul pe care l-am scris în trei ani...

Nimic şi nimeni din jurul meu nu-mi putea veni în ajutor, mâinile-mi erau atât de slăbite şi oasele degetelor mă dureau... [...]

Acum când mă trezesc şi mă opresc din treabă, rămân nemişcat şi mă întreb şoptit sau doar în gând: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai înviat?» şi-ncep să-mi curgă lacrimile pe obraz... Hrăneşte-mă Doamne, cu pâinea plângerii şi adapă-mă cu lacrimi din belşug!“

Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, Editura Timpul, Iaşi, 1996
Posted by Victor Roncea at 8:06 AM 0 comments
Labels: 13-15 iunie 1990, Cezar Ivanescu
REMEMBER 13-15 IUNIE 1990 - Andrei Plesu condamna tinerii din Piata Universitatii si Nicolae Manolescu il omagiaza pe Iliescu-KGB drept "Marele Om"



„Acesta va fi Omul“ Istoria l-a confirmat

„Sâmbătă 30 iunie [1990 – n.n.], domnul Ion Iliescu, Preşedintele României, l-a primit pe Nicolae Manolescu, directorul «României literare», căruia i-a acordat un interviu“

„Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?

Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor [! – n.n.], – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“

Ion Iliescu, Nicolae Manolescu, interviu acordat în exclusivitate revistei România literară, pe cinci pagini format mare, (număr ilustrat cu opere de artă din mitologii antice), joi 5 iulie 1990
Posted by Victor Roncea

vineri, 12 iunie 2009

Monarhia la români


La 10 mai 1866, Romania alegea monarhia constitutionala, proclamandu-L pe Carol I ca Domn si Print al tarii. Sub conducerea Lui, Romania si-a castigat la 1878 independenta de stat, proclamandu-se Regat la 26 martie 1881. Au urmat 66 de ani in care a fost construit statul roman modern, in care s-au dezvoltat institutiile politice si infrastructura economica si in care Romania si-a castigat, prin propriile puteri, locul meritat in familia natiunilor Europei. Cei patru Regisi cele patru Regine, Elisabeta, Maria, Elena si Ana sunt fiecare simbolul unei etape din istoria Romaniei. Independenta si modernizarea tarii, Marea Unire, inflorirea economica si culturala din perioada interbelica si restaurarea democratiei, fie ca s-a petrecut ea intre 23 august 1944 si abolirea monarhiei (1947) sau incepand din 1990, pot fi legate fiecare de persoana cate unui monarh. Regele Carol I (1839 – 1914), intemeietorul Dinastiei Romane, a fost ales de elita politica romaneasca, dintre principii Europei, si adus pe Tronul tarii, pentru a consolida unirea celor doua Principate, Moldova si Tara Romaneasca, pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a calma luptele interminabile pentru putere intre factiunile interne si pentru a reprezenta un factor de stabilitate, intr-un moment crucial al dezvoltarii Romaniei. Se implinea, astfel, o mai veche doleanta a Divanurilor ad-hoc: Domnul strain.
El a condus tara spre modernizare si Independenta, aflandu-se personal in fruntea trupelor romano-ruse, in timpul Razboiului Ruso-Romano-Turc din 1877/1878 (Razboiul de Independenta), incheiat prin Tratatul de la Berlin, din 1878. S-a casatorit, in 1869, cu Elisabeta de Wied, devenita Regina Elisabeta. Singura lor fiica, Maria, a murit la numai 3 ani. Regele Carol I a trecut la cele vesnice in ajunul izbucnirii Primului Razboi Mondial, lasandu-l mostenitor al Tronului pe nepotul Sau, Ferdinand, asupra caruia va cadea sarcina implinirii Marii Uniri. Cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I au reprezentat perioada de dezvoltare a Statului Roman modern. Profitand de stabilitatea castigata prin obtinerea Independentei la 1878, precum si de redobandirea Dobrogei, importanta zona agricola si de tranzit, Romania a continuat reformele agrare, si-a dezvoltat infrastructura de drumuri si cai ferate si industria, devenind unul dintre principalii producatori de materii prime ai Europei.
Tot in aceasta perioada au fost construite Castelul Peles, Scaunul Familiei Regale a Romaniei, Universitatile din Iasi si Bucuresti, Podul Fetesti-Cernavoda, portul Constanta precum si Atheneul Roman, pe langa mii de alte cladiri publice si private, capitala Bucuresti meritandu-si pe deplin supranumele de "mic Paris". Au existat, desigur, si umbre: problema taraneasca nefiind inca pe deplin rezolvata si tensiunile rabufnind la 1907. Regele a fost, insa, permanent preocupat de ridicarea nivelului paturilor defavorizate ale populatiei.
Evident ca Regele nu a facut totul de unul singur. Unul dintre meritele Sale majore este si acela ca a stiut sa se inconjoare de personalitati remarcabile si ca a stiut sa imprime societatii intregi respectul pentru valoare. Anii de domnie ai Regelui Carol I au reprezentat si o epoca de inflorire culturala. Daca boom-ul economic nu are, probabil, egal in Europa vremii (istorici ca Neagu Djuvara gasindu-i echivalent doar in acela petrecut in Japonia aceleiasi perioade), lumea Vechiului Regat beneficiaza si de o efervescenta culturala fara precedent. Racordarea la modelele occidentale si redescoperirea filoanelor traditionale merg in paralel. Totul e de facut si totul se experimenteaza, iar roadele acestei agitatii creatoare demonstreaza ca, uneori, forma creeaza fondul (asertiune cu care sigur ca "junimistii" – cercul cultural care a adunat cele mai mari inteligente ale epocii – nu ar fi fost de acord). Liberali si conservatori, modernisti si traditionalisti contribuie cu totii la nasterea unei culturi nationale. Acum scriu Eminescu, Creanga, Caragiale, Maiorescu, acum se cristalizeaza limba romana literara, in aceasta atmosfera iau avant artele plastice, muzica. Dezvoltarea invatamantului si institutiilor academice favorizeaza disputele savante si conflictele de idei. Tesutul societatii se dezvolta in jurul unor modele consistente, rolul civilizatoriu si structurant al monarhiei, primul dintre modele, fiind indiscutabil. Principesa Elisabeta de Wied s-a nascut la 29 decembrie 1843, in castelul Neuwied, ca fiica a Principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied si a Principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau.
Principesa Elisabeta s-a casatorit cu Principele Carol, la 15 noiembrie 1869. Prima Regina a Romaniei a fost o protectoare a artelor si a celor defavorizati, sprijinind tinerele talente si institutiile de binefacere. S-a remarcat ca pictorita si scriitoare, sub pseudonimul "Carmen-Sylva", scrierile ei insumand peste 50 de volume. A fost membra a Academiei Romane si a Academiei Franceze. A contribuit la promovarea culturii romane in Europa si a Romantismului european in Romania. Cu bunatate si discretie, s-a dedicat activitatilor de binefacere si a ajutat numeroase institutii caritabile.
La 18 februarie 1916, Regina Elisabeta a murit, la Bucuresti. A fost inmormantata alaturi de Carol I, la Curtea de Arges. Singurul copil al Reginei Elisabeta si al Regelui Carol I s-a nascut la 27 septembrie 1870 si a murit in 1874, dupa ce s-a imbolnavit de scarlatina. Maria era alintata de parinti cu numele de "Itty".
La Palatul Elisabeta se gaseste o piesa de mobilier, sculptata in stilul romanesc al anilor 1880, care adaposteste chipul in ghips al micutei principese. Se spune ca, inainte de a muri, Itty i-a spus Reginei: "Mama, as vrea sa calaresc odata pe o stea. Ferdinand I a devenit Rege la moartea unchiului Sau, Carol I (1865 – 1927) si a ramas in istorie ca Ferdinand intregitorul sau Ferdinand cel Loial, regele Romaniei Mari, care a trecut peste originea sa germana, pentru a urma vointa de unitate a poporului Sau, in timpul Primului Razboi Mondial. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost incoronat Rege al tuturor romanilor. Tot in timpul Domniei Lui s-a trecut la sufragiul universal, s-a infaptuit reforma agrara din 1921 si a fost adoptata Constitutia moderna din 1923, care a oferit cadrul dezvoltarii Romaniei Mari. Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut la 24 august 1865, la Sigmaringen. A fost cel de-al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I, si al Infantei Antonia a Portugaliei.
In 1889, dupa terminarea studiilor la Universitatea din Leipzig si la scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tübingen, Principele s-a stabilit la Bucuresti, pentru a-si putea indeplini atributiile de Mostenitor al Tronului Romaniei.
A invatat limba romana, istoria si geografia Romaniei, demonstrand de la inceput interes si dragoste fata de Patria Sa adoptiva, pentru frumusetile naturii si folclorul romanesc.
S-a casatorit, la 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii si Irlandei de Nord.
A condus Romania in timpul Primului Razboi Mondial, trecand peste originea Sa germana si optand pentru alianta cu puterile Antantei. S-a implicat in permanenta in operatiunile militare si, dupa victorie, si-a indeplinit promisiunea de a impune reforma agrara si de a adopta votul universal
La 11 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit Rege al Romaniei.
In numai 13 ani de domnie, dintr-un "necunoscut", Ferdinand avea sa devina un mare Rege, supranumit fie "Intregitorul", fie cel "Loial", pentru felul in care si-a dedicat viata tarii Sale.
In timpul Primului Razboi Mondial, Regele Ferdinand s-a alaturat curentului favorabil Antantei, chiar daca a fost nevoit sa lupte impotriva tarii sale natale, Germania.
Dupa razboi, in ciuda gravei crize economice si a instabilitatii politice, a condus tara pe drumul reconstructiei si al armonizarii administrative.
Regele Ferdinand a contribuit la faurirea Romaniei Mari, a infaptuit reforma agrara pentru care a fost numit "Rege al taranilor", si a promulgat Constitutia din 1923.
Pe langa indatoririle regale, Ferdinand I s-a dedicat si vocatiei Sale de savant, fiind un reputat botanist si cunoscator al limbilor clasice.
Ferdinand I s-a stins din viata la 20 iulie 1927, la Sinaia. A fost inmormantat la Curtea de Arges, alaturi de unchiul Sau, Regele Carol I, si de matusa Sa, Regina Elisabeta. Principele Carol s-a nascut la Sinaia, la 3 octombrie 1893. A fost fiul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria. Primul Rege nascut in Romania a avut o domnie plina de impliniri, dar si de convulsii. Decada 1930-40, cea a domniei Regelui Carol al II-lea, este in acelasi timp o epoca de prosperitate economica si de inflorire culturala, dar si epoca de ascensiune a extremismului de dreapta. Carol al II-lea este Regele care combate in mod brutal Miscarea Legionara, dar care instaureaza el insusi un regim autoritar, punand capat deceniilor de parlamentarism liberal si de pluripartidism. Personaj cu optiuni culturale avizate si rafinate, Carol al II-lea a fost si promotorul unui cult al personalitatii care le anunta pe cele ale regimurilor totalitare care aveau sa se succeada in Romania deceniilor urmatoare. De o inteligenta sclipitoare, plin de farmec si erudit, Carol al II-lea nu a reusit, totusi, sa aseze datoria de rege si interesele tarii deasupra optiunilor Sale din viata privata. In mod paradoxal, perioada cea mai infloritoare a Romaniei Mari a corespuns, concomitent, cu un apogeu al fastului regal, dar si cu o scadere a prestigiului Regalitatii, cauzata de escapadele sentimentale ale Regelui. Prabusirea Romaniei Mari, in 1940, aducea si abdicarea celui mai controversat monarh al Dinastiei Romane.
Principele Carol s-a nascut la Sinaia, la 3 octombrie 1893. A fost fiul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria.
La 10 martie 1921, Principele Carol s-a casatorit cu Principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Din pacate, aceasta casatorie nu a durat. Carol s-a indragostit de Elena (Magda) Wolf Lupescu.
Cand Principele Carol a plecat, in decembrie 1925, impreuna cu Elena Lupescu la Paris si a renuntat la drepturile Sale de Mostenitor al Coroanei, Regele Ferdinand l-a indepartat din Familia Regala si l-a desemnat ca Mostenitor pe tanarul sau nepot, Mihai.
Carol s-a reintors in tara la 8 iunie 1930, si-a inlaturat fiul de pe Tron si S-a proclamat Rege. In 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit constitutia si a instaurat un regim de autoritate monarhica.
Lipsa de suport extern din partea aliatilor traditionali ai Romaniei, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial si, in 1940, destramarea Romaniei Mari prin rapturi teritoriale au dus la erodarea completa a sprijinului politic pentru regimul lui Carol al II-lea. La 6 septembrie 1940, pe fondul tulburarilor interne, Regele Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice.
Carol al II-lea a parasit tara impreuna cu Elena Lupescu si a locuit in Statele Unite ale Americii, Brazilia si Portugalia. A murit la 4 aprilie 1953, fiind inmormantat in capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea se odihnesc la Curtea de Arges, alaturi de predecesorii sai. Cu siguranta, Carol al II-lea a fost cel mai controversat dintre cei patru Regi ai Romaniei. Anii de domnie ai lui Carol al II-lea au fost marcati, pe de o parte, de o crestere economica importanta, de o intensa dezvoltare culturala, iar pe de alta parte de o destramare a vietii politice democratice si de ascensiunea ideologiilor extremiste.
Si, totusi, de anii domniei regelui Carol al II-lea este legata consacrarea a numeroase personalitati din cultura si stiinta secolului al XX-lea: Constantin Brancusi, George Enescu, B. Fondane, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu sau Tristan Tzara, dar si aparitia tinerei generatii care a devenit celebra in perioada postbelica (Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Ionel Perlea, Elvira PopescoPrincipele Mihai (Mare Voievod de Alba Iulia) a crescut in casa parintilor sai de la sosea. Fotografiile din anii 1920 il infatiseaza ca pe un copil ingandurat si retinut. MS Regele Mihai a manifestat de mic o pasiune pentru tehnica, pentru motoare si masini, pasiune care avea sa-l insoteasca toata viata, pana in prezent.
In iunie 1930, copilaria fericita a MS Regelui Mihai a fost tulburata. Mama a trebuit sa plece, iar El a ramas in grija tatalui Sau. Marele Voievod Mihai a urmat cursurile scolii Palatine organizate de Carol al II-lea la Palat, alaturi de alti copii, reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale.
Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama Sa.
Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena.
Prima domnie a MS Regelui Mihai I a inceput in 1927, dupa moartea bunicului Sau, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regenta condusa de unchiul Sau, Principele Nicolae al Romaniei.
Dupa venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, in iunie 1930 si dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau, devenind din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia.
In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.
In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, insa, de acord cu depasirea liniei Nistrului si cu inaintarea Armatei Romane in interiorul URSS, alaturi de armatele Germaniei naziste. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei in tabara aliatilor sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatilor comuniste ( greva regala fiind apogeul acestor incercari). In cele din urma, a fost obligat sa abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea uciderii, in caz de refuz, a 1000 de tineri detinuti de comunisti. Actul abdicarii, semnat sub amenintare, este ilegal si lovit de nulitate. Mai mult, actul nu a fost niciodata sanctionat de Parlamentul Romaniei.
Exilul MS Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit, pana la sfarsitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinta Reginei-mama Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.
Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie.
Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co." din Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani.
In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate, denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.
Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru interesele Romaniei, pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.
MS Regele Mihai si MS Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor aleg sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta din Bucuresti.
Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a spus de nenumarate ori ca un popor care nu isi cunoaste trecutul si nu tine seama de el, nu poate avea un prezent demn si perspective de viitor; ca istoria nu trebuie reinventata mereu si mereu dupa bunul plac al unora sau al altora dintre regimurile politice sau dintre istoricii afiliati ideologiilor pentru care trecutul nu este altceva decat instrument propagandistic.
Dinastia Romana a pus bazele Statului Roman modern si independent, prin Regele Carol I, iar prin Regele Ferdinand si Regina Maria a contribuit la formarea Romaniei Mari.
Indiferent cine se afla oficial la conducerea Statului Roman, Casa Regala continua sa reprezinte o parte a statalitatii Romaniei. Monarhii romani sunt o parte a identitatii nationale, ca simboluri ale Suveranitatii, traditiei, demnitatii si vointei de modernizare. Chiar daca nu este sef al Statului, MS Regele Mihai este capul natiunii romane si chipul cel frumos al acesteia. Este portretul unei Romanii fara regimuri autoritate, fara deceniile de comunism si fara convulsiile provenite din lipsa de repere si valori autentice si durabile.
Fiecare dintre cele cinci generatii ale Familiei Regale a contribuit la dezvoltarea societatii prin actiuni de stat, dar si prin angajamente personale. Departe de a fi o institutie depasita, regalitatea isi dovedeste actualitatea astazi, mai mult ca oricand, in contextul necesitatii existentei in democratie a unor factori de stabilitate si echilibru. Continuitatea in excelenta si devotament definesc Familia Regala a Romaniei. Uniforma militara pe care o foloseau Regii Romaniei este un simbol al autoritatii monarhiei. Regele Carol I a fost primul care a adoptat aceasta imbracaminte pentru a-si spori autoritatea.
Coroana din otel, faurita din tunul turcesc cucerit in urma luptelor din timpul Razboiului de Independenta, este simbolul suveranitatii. I-a fost oferita, pe 10 mai 1881, Domnitorului Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul Serbarilor Incoronarii. Coroana a fost purtata in ocazii solemne de catre toti Regii Romaniei. Intre 1881 si 1947 s-a regasit si in stema nationala.
Buzduganul a fost adoptat de Regele Ferdinand I ca semn distinctiv al puterii regale cu prilejul festivitatilor de la 10 mai 1920. Regele a primit un buzdugan din aur, impodobit cu pietre pretioase achizitionate cu bani adunati prin subscriptie publica. Maciulia buzduganului este sustinuta de reprezentarile alegorice feminine ale celor cinci provincii istorice reunite in 1918. Insemnele Regalitatii sunt coroana regala, buzduganul, mantia regala si pavilionul regal.
Coroana regala
Carol I a hotarat ca, din otelul unui tun turcesc, cucerit in urma luptelor din timpul Razboiului de Independenta, sa-i fie faurita coroana cu care a fost incoronat Rege al Romaniei, in 1881.
Aceasta este formata dintr-un cerc de otel, impodobit cu pietre alungite, in forma de romb si perle create din acelasi material. Fiecare dintre elementele coroanei sunt din otel, mai putin partea interioara, care este din catifea purpurie.
Coroana este simbolul suveranitatii. A fost lucrata la Arsenalul Armatei si i-a fost oferita, pe 10 mai 1881, Domnitorului Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul Serbarilor incoronarii. Coroana a fost purtata in ocazii solemne de catre toti regii Romaniei. Intre 1881 si 1947 s-a regasit si in stema nationala.
In prezent, este expusa la Tezaurul istoric al Muzeului National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.
Coroana Reginei Elisabeta este o copie mai mica a Coroanei de otel si este lucrata din aur.
In 1922 a avut loc o alta incoronare solemna: Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati ca Regi ai Romaniei Mari.
Buzduganul
Buzduganul a fost adoptat de Regele Ferdinand I ca semn distinctiv al puterii regale cu prilejul festivitatilor de la 10 mai 1920. Regele a primit un buzdugan din aur, impodobit cu pietre pretioase achizitionate cu bani adunati prin subscriptie publica. Maciulia buzduganului este sustinuta de reprezentarile alegorice feminine ale celor cinci provincii istorice reunite in 1918. Pe maner este gravata dedicatia oferita lui Ferdinand, Regele tuturor romanilor, drept rasplata pentru vrednicia si buna conducere a tarii in timpul Primului Razboi Mondial.
Regele Carol I a purtat doar bastonul de maresal. Acesta avea 35 de cm lungime si era acoperit cu catifea purpurie, impodobita cu acvile cruciate de aur, ce alterneaza cu capete de bour, tot de aur. La capete, bastonul este ornat cu frunze de stejar lucrate in aur.
In anul 1940, Alexandru Severin a realizat un buzdugan pentru Regele Carol al II-lea. Lucrarea a fost realizata in doua exemplare, unul in aur si altul in bronz.
Mantia Regala
Mantia regala a fost folosita de Regele Ferdinand la incoronarea de la 15 octombrie 1922. A fost inspirata din costumul de gala al domnitorilor romani din Evul Mediu.
Mantia a fost confectionata din brocart rosu si era tivita pe margini cu hermina. Era lunga pana la glezne, avea un guler mare de hermina, iar interiorul era din acelasi material.
Pavilionul regal
Potrivit legii pentru fixarea si stabilirea armelor Romaniei, din 1867, drapelul sau pavilionul Domnului (apoi al Regelui) trebuia sa fie tricolor si sa aiba la mijloc stema tarii. Pe sectiunea de culoare galbena s-a cusut stema tarii, iar in colturile sectiunilor rosie si albastra s-a cusut cate o coroana regala de argint. Pentru Principele Mostenitor, s-a stabilit un pavilion identic cu cel regal, dar fara coroanele din colturi.
Sub Regele Ferdinand I, pavilionul Regelui a constat dintr-un drapel rosu-visiniu, care avea o bordura galbena si colturi albastre. In mijlocul drapelului se afla o stema mica a tarii, de care atarna crucea Ordinului Mihai Viteazul. Regele Carol al II-lea a aplicat crucea Mihai Viteazul pe toata intinderea pavilionului si a fixat in centrul crucii stema mica. Pavilionul Regelui Mihai I a fost albastru inchis, cu bordura rosie si colturi galbene, avand in mijloc stema mica a tarii. Toti cei patru Regi ai Romaniei au folosit ca imbracaminte uniforma militara, ca simbol al autoritatii monarhiei.
De la venirea sa pe Tron, Regele Carol I a adoptat ca imbracaminte oficiala uniforma de ofiter, mai ales pentru a-si spori autoritatea. Chiar si la intalnirile particulare cu politicienii romani, Regele purta tot uniforma militara. Pana in ultimele clipe ale vietii, Carol I a aparut imbracat in uniforma de ofiter, vesmant in care a si fost ingropat.
Regele Ferdinand purta uniforma regala chiar si la intalnirile particulare. Dupa razboi, Regele a adoptat o tinuta "civila" la intalnirile de la curte. La ceremoniile oficiale, insa, el a purtat, in continuare, tinuta militara.
Inca de mic, Carol al II-lea a aparut imbracat in uniforma militara, in spiritul monarhiei din Romania. La toate ceremoniile oficiale, Regele purta vesmintele militare, cu bereta si pelerina de maresal.
MS Regele Mihai a inceput sa poarte uniforma militara odata cu venirea tatalui Sau pe Tron, in 1930. Reguli ale etichetei in prezenta Familiei Regale a Romaniei

Protocolul Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I informeaza in legatura cu eticheta in mod obisnuit respectata in prezenta sau in corespondenta cu membrii Familie Regale a Romaniei.

In scris:
Scrisorile adresate Regelui au pe plic mentiunea: "Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei". In interiorul scrisorii, se poate relua in coltul din dreapta sus aceeasi mentiune. In textul scrisorii, formula de inceput este "Sire".
Pentru Regina, mentiunea de pe plic este "Majestatii Sale Regina Ana a Romaniei" iar la inceputul scrisorii "Majestate" sau "Majestatea Voastra".
In scrisori, ca si in adresarea verbala, este de dorit evitarea formulei "dumneavoastra" si folosite formele "Majestatii Voastre", "al Majestatii Voastre", "pentru Majestatea Voastra" etc.
Scrisorile adresate Principesei Mostenitoare Margareta au pe plic mentiunea: "Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare a Romaniei". La inceputul scrisorii, formula de adresare directa este: "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala".
Pentru Principele Radu, mentiunea de pe plic este "Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei". La inceputul scrisorii, formula de adresare directa este: "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala".
Pentru Principesele Elena, Irina, Sofia si Maria, scrisorile au pe plic mentiunea: "Altetei Sale Regale Principesa Elena a Romaniei" si asa mai departe, pentru fiecare dintre celelalte fiice ale Majestatii Sale. La inceputul scrisorii formula de adresare directa este: "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala".
Pentru Excelenta Sa dl. Alexander Phillips Nixon, scrisorile au pe plic mentiunea: "Excelentei Sale dl. Alexander Phillips Nixon". La inceputul scrisorii formula de adresare directa este: "Excelenta Voastra".
De asemenea, pentru Principesa Mostenitoare, Principese si Principe, Excelenta Sa va fi evitata formula "dumneavoastra" si folosite formele: "al Altetei Voastre Regale", "al Excelentei Voastre" sau "pentru Alteta Voastra Regala", "pentru Excelenta Voastra"etc.
Numai in scris, se poate folosi in loc de "Majestatile Lor" formula "MMLL", iar in loc de "Alteta Sa Regala", formula "ASR" si in loc de "Altetele Lor Regale", formula "AALLRR".

In intalniri:
In cadrul intalnirilor cu membrii Familie Regale, formulele directe de adresare sunt urmatoarele:
Pentru Rege: « Sire » sau « Majestatea Voastra ».Pentru Regina: « Majestatea Voastra ».Pentru Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu, Principesele Elena, Irina, Sofia si Maria, « Alteta Voastra Regala ».Pentru Excelenta Sa dl. Alexander Phillips Nixon: « Excelenta Voastra ».
Daca Majestatile Lor se afla impreuna cu Altetele Lor Regale si cu Excelenta Sa, se poate folosi la inceputul unui discurs sau luare de cuvant formula generala: "Majestatile Voastre, Altetele Voastre Regale, Excelenta Voastra".
La venirea si la plecarea membrilor Familiei Regale este obisnuit ca barbatii sa salute cu un gest scurt de inclinare a capului (fara inclinarea corpului), iar femeile sa faca reverenta. Acest lucru este valabil in fata Regelui, Reginei, Principeselor si Principelui. Aceeasi regula este respectata si de membrii Familiei Regale fata de rudele aflate intr-o pozitie superioara de titlu sau varsta (inclusiv daca e vorba de sotie, frate, sora, mama sau tata).
Nu este indicat sa se intinda mana din proprie initiativa, ci numai daca unul dintre membrii Familiei Regale o ofera.
Nu este indicat sa se stea pe scaun atunci cand vreunul din membrii Familiei Regale sta in picioare. Totodata, la intrarea in incapere a unuia dintre membrii Familiei Regale, invitatii sunt rugati sa se ridice. Regula se aplica si membrilor Familiei Regale. Ei se ridica in picioare atunci cand intra in incapere un alt membru al Familiei, intr-o pozitie superioara in titlu sau varsta.
In cazul unei conversatii obisnuite, particulare, este de dorit ca Regele sa inceapa discutia, si nu invitatii. Daca Regele nu este prezent, urmatorul membru al Familiei Regale (in ordinea de la sfarsitul acestui text) o va face. De asemenea, este de dorit ca invitatii sa nu intrerupa membrii Familiei Regale atunci cand acestia sustin o conversatie.
In cazul unui dineu, toti cei prezenti asteapta ca Regele sa se aseze primul, iar la plecare toata lumea se va ridica atunci cand Regele s-a ridicat. Nu este indicat ca cineva sa se ridice in timpul mesei. in prezenta Regelui la masa, nimeni (nici membrii Familiei Regale) nu poate incepe un nou fel de mancare inaintea Regelui. Daca Regele nu e prezent, regulile de mai sus se aplica urmatorului in ordinea membrilor Familiei Regale (mentionata la sfarsitul textului).
In prezenta membrilor Familiei Regale, in nici o imprejurare (publica, oficiala sau particulara), nu este de dorit sa se foloseasca telefonul mobil.
Este nepotrivit sa se ceara unuia dintre membrii Familiei Regale sa transmita un mesaj verbal sau scris ori sa transporte un comision, un cadou, flori etc., nici macar atunci cand obiectul transmis are ca destinatar pe Majestatea Sa. Acest lucru se poate face prin Secretariatul Regal, prin protocolul Casei, telefonic sau prin posta.
In cazul in care unul sau mai multi membri ai Familiei Regale participa in calitate de invitati la un eveniment public ce implica un amplasment pe scaune sau la mese (dineu, pranz), este necesara consultarea Secretariatului Regal in prealabil.

Tinuta potrivita pentru vizitele la Familia Regala:
Daca intalnirea este privata, de lucru sau are statut de audienta, atunci este de preferat ca barbatii sa poarte costum gri in cursul zilei si albastru inchis in cursul serii. Pentru femei este recomandabila o tinuta potrivita cu momentul zilei si cu locul vizitat. Militarii sunt rugati sa foloseasca tinuta militara adecvata momentului zilei si anotimpului.
Daca intalnirea este oficiala sau publica, Secretariatul Regal va aduce la cunostinta, inca de la momentul trimiterii invitatiei, in legatura cu tinuta, in cazul in care ar diferi de cele mentionate la paragraful precedent.
Ordinea intrarii si iesirii dintr-o sala a membrilor Familiei Regale a Romaniei, ordinea asezarii in imprejurari publice, ordinea asezarii la masa, ca si ordinea liniei de primire a invitatilor (atunci cand Familia Regala e gazda) este urmatoarea:
Majestatea Sa RegeleMajestatea Sa ReginaA.S.R. Principesa Mostenitoare Margareta A.S.R. Principele RaduA.S.R. Principesa ElenaE.S. dl Alexander Phillips NixonA.S.R. Principesa IrinaA.S.R. Principesa SofiaA.S.R.Principesa Maria
Sotii si copii Principeselor se aseaza astfel: sotul dupa sotie si copiii (in ordinea varstei) dupa tata.
Odata cu semnarea noilor Norme Fundamentale ale Casei Regale a Romaniei, Majestatea Sa Regele Mihai I a reluat acordarea Decoratiilor Regale. In contextul istoric actual, Majestatea Sa a decis sa reinvie numai Ordinul Carol I, ca inalt Ordin Regal, precum si sa instituie doua alte decoratii, Crucea Casei Regale a Romaniei si Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, care rasplatesc meritele deosebite ale primitorilor fata de Statul Roman si Casa Regala a Romaniei.


Singurul copil al Reginei Elisabeta si al Regelui Carol I s-a nascut la 27 septembrie 1870 si a murit in 1874, dupa ce s-a imbolnavit de scarlatina. Maria era alintata de parinti cu numele de "Itty".
La Palatul Elisabeta se gaseste o piesa de mobilier, sculptata in stilul romanesc al anilor 1880, care adaposteste chipul in ghips al micutei principese. Se spune ca, inainte de a muri, Itty i-a spus Reginei: "Mama, as vrea sa calaresc odata pe o stea.

joi, 4 iunie 2009

Calomnierea lui Avram IANCU

Conducatorul rezistentei romanesti din Muntii Apuseni din anul 1849, Avram Iancu, a suferit o pedeapsa mai crunta decat moartea: inca din timpul vietii sale s-a incercat acreditarea ideii ca ar fi innebunit. Relatarile presei de la Viena si Budapesta din secolul al XIX-lea au lansat aceasta idee, care printr-o ciudata empatie a fost preluata si in Romania.

Teza nebuniei

In 1872 presa austro-ungara anunta moartea "craisorului muntilor" intr-un articol care a aparut preluat din ziar in ziar - "de la Wiener Fremdenblatt", la "Hon": "La inceputul anului 1850 a devenit tulburat la minte si de atunci ratacea fiind dedat bauturii prin partile muntoase ale Transilvaniei. Uneori avea momente lucide si atunci vorbea despre trecutul sau, dar curand i se intuneca capacitatea de gandire si atunci cand i se punea vre-o intrebare despre trecutul sau obisnuia sa zica: Aerul din case era stricat si atunci am venit eu ca o furtuna pentru a-l curati". Alte relatari din presa austro-ungara sustineau ca Avram Iancu a fost silit sa duca o viata de mizerie, cersind prin satele din munti ca lautar orb". Aceasta teza este partial sustinuta de faptul ca dupa incheierea revolutiei de la 1848 Avram Iancu n-a avut un domiciliu fix, ci a ratacit din sat in sat prin Muntii Apuseni. Insa aici trebuie luat in considerare faptul ca Avram Iancu a fost arestat in anul 1852 fara nici un motiv, legat si batut de un functionar austriac. Lipsa de incredere a lui Iancu in autoritatile habsburgice este cat se poate de explicabila, iar furia lui fata de austrieci in urma sacrificiilor facute in numele imparatului de la Viena trebuie sa fi crescut exponential. De asemenea Iancu nu putea uita soarta prefectului sau Ioan Buteanu, luat prizonier de trupele maghiare ale maiorului Hatvani chiar in timpul unor tratative de pace, pentru a fi spanzurat fara sa aiba parte de judecata. Astfel ca fraze de genul "desigur ca fiind cuprins de schimbarea frecventa a localitatii, inclinatie nu rara la bolnavii mintali, a vagabondat in regiunea muntoasa natala" (Eugen von Friedenfels) nu trebuie pur si simplu luate ca atare - mai degraba pare probabil ca Iancu a incercat sa nu le stea la indemana unor austrieci cuprinsi de exces de zel.

Lajos Kossuth a murit in 1894, dupa ce a declansat foarte multe conflicte in cadrul emigratiei maghiare. Kossuth l-a acuzat permanent pe Arthur Gorgey de tradare - desi Kossuth a fugit in Turcia din fata armatei ruse

Testamentul lui Iancu

La 20 decembrie 1850 - anul in care ziaristii austro-ungari sustineau ca ar fi innebunit - Avram Iancu isi scria cu propria mana testamentul: "Ultima mea vointa. Unicul dor al vietii mele fiind ca sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba togma acuma cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa sa prefac in nimic. Nu sciu cate dile mai voi ave, un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune ca viitorul este nesigur, voiesc dara si hotarat dispun ca dupa moartea mea toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul natiunei pentru ajutor la infiintarea unei academii de drepturi, tare credand ca luptatorii cu arma legii vor pute scoate drepturile natiunei mele. Campeni, 20 dec. 850". Cu un scris de mana sigur, clar si concis in exprimare, este putin probabil ca testamentul de mai sus a fost opera unui alienat mintal.
O alta scrisoare - de data aceasta din 1867, la 17 ani de la presupusa declansare a unei afectiuni mintale - a lui Avram Iancu vine sa infirme in continuare teza nebuniei. In 1867 tovarasul sau de lupta Ilie Macelariu il chema pe Iancu la Sibiu, iar Iancu ii raspundea astfel: "Frate Ilie, am primit scrisorile tale din 5 si din 25 februarie si daca inca nu ti-am raspuns nu crede ca s-a intamplat din alta cauza decat numai din simplul motiv ca mi-am propus sa nu mai corespondez cu nimeni. Sute de scrisori de la prieteni si colegi de scoala le-am pus la o parte, fara a fi raspuns acelora, care desigur numai cu buna intentie au vrut sa stie daca mai traiesc sau nu, ceea ce desigur din partea mea este o indiscretie, dar nu sunt eu de vina daca din pacate am trait experienta trista ca in timpurile de acum omul nu mai stie cui sa se increada. Cum ma intrebi tu ce mai sper si ce cred? Iti raspund ca timpul sperantelor mele a trecut si ca credinta mea este aceea a sarpelui, care i s-a dat de la natura de a-si apara capul, dar nu crede ca aceasta o spun fiindca as vrea sa-mi apar viata nenorocita; nu pentru aceasta viata mi-am riscat-o de mai multe ori in 1848 si 1849 pentru natiunea mea iubita si credinta pentru imparat, ci inteleg prin aceasta natiunea mea iubita care geme sub atatea greutati si pentru care m-ar durea inima daca prin dezvaluirea credintei mele adevarate as duce-o intr-un pericol si mai mare. Cu alta ocazie, mai multe, ramai sanatos si nu uita pe aceea mama al carei piept l-ai supt si pe sincerul tau prieten, Iancu, m.p., advocat si prefect, Vidra de Jos, 15 mai 1867". Randurile de mai sus dezvaluie faptul ca Avram Iancu se gandea in continuare la o ridicare armata a romanilor - insa se temea ca va produce mai mult rau decat bine.

Un om bogat

Avram Iancu, la doar 24 de ani , a coordonat cu succes rezistenta romanilor din Muntii Apuseni, reusind sa respinga toate atacurile armatei maghiare
Alte relatari contemporane vin sa contrazica teza saraciei si mizeriei lui Avram Iancu. Ilie Macelariu povesteste astfel episodul intalnirii dintre Avram Iancu si oficialii austrieci: "In anul 1852 cand Iancu era la mine m-a rugat domnul guvernator personal si prin Heidte de a indupleca pe Iancu sa primeasca un post la Viena cu 2000 de florini sau in Sibiu cu 1600 de florini. I s-a oferit si o subventie lunara de 800-1000 de florini. Toate le-a refuzat, avand numai singura dorinta de a fi lasat acasa. La insistentele repetate ale lui Heidte, Iancu i-a declarat in prezenta mea: Guvernul sa faca la Campeni o universitate romaneasca si in Vidra de Sus o baie cu aburi! Intrebat ce cheltuieli a avut el la Sibiu a raspuns: <>. Am fost nevoit a-l contrazice si a afirmat ca mie imi este dator cu peste 100 de florini iar la restauratorul din Medias cu 200 florini, la care el a raspuns: tatal sau le va plati desigur. Cu aceasta ocazie Heidte i-a dat lui Iancu in mana 500 de florini care Iancu mi-a predat-o mie la poarta casei Sonnenstein (biroul lui Heidte) prin cuvintele "Primeste-i si plateste". Proprietarul de atunci al restaurantului din Medias, Lobontiu, a facut revendicarea ca Iancu a preluat de mai demult o datorie de 185 de florini pentru Barnutiu si Boier ceea ce Iancu a recunoscut si astfel i-am achitat lui Lobontiu 400 florini". Mai mult, Iancu a lasat la moartea lui suma de 1700 de florini - o suma impresionanta pentru acea vreme cand un bou costa 30 de florini.
Nebunie inexistenta
Alte relatari, culese in anii de dupa moartea lui Avram Iancu vin sa ateste faptul ca acesta era cat se poate de sanatos din punct de vedere mental.
O data, in Bodesti, pe la 1867, Iancu a fost patru zile oaspetele unei nunti taranesti, la familia Sida din crangul Higiesti, care isi aducea ginere in casa, pe feciorul popii Onu Indries din Dobrot. Cu toate ca mirele era din al patrulea sat, si Iancu a insotit alaiul, intorcand vizita Ia socrii mari, cum e obiceiul. Un martor ocular, copil de vreo 12 ani pe atunci, mai spune ca Iancu a petrecut frumos la nunta si ca nu-i adevarat ca ar fi fost nebun: "S-o fost smintit el putin de nacajit ca imparatu i-o fagaduit un colt de tara si l-o mintit cand s'o gatat bataia. De aceea i-o trimis raspuns, ca un boland nu sta de vorba cu un mincinos. Si-am auzit, ca de alta oara cand l-o chemat imparatu sa se impace cu el, Iancu o pus seaua p'o vaca si asa o vrut sa mearga calari in calea imparatului, tot in batjocora, dar nu l-or lasat a lui."
Iscusinta la cantatul din fluier depasea cu mult simplele calitati de lautar. O alta marturie spune ca prin anii 1868 Mircea Stanescu isi serba nunta cu d-soara Talos din Halmagiu. Natural, printre invitatii de frunte era si Iancu. Lumea ar fi voit sa danseze Romana, dansul iesit de curand la moda, dar orchestra nu cunostea melodia. Dintre cati incercara, singur lui Iancu ii reusi sa cante melodia cea noua dupa notele publicate de revista "Familia".
Dascalul Alexandru Popescu din Halmagel isi amintea astfel de Avram Iancu: "Intr-o seara de toamna, a putut fi prin anii 1865-'66, picase iara Iancu Ia noi in sat. Cand am vazut ca tine spre casa popii Grigorescu Grigorie, m-am luat si eu intr-acolo. Indata ce-a sosit Iancu, popa a poruncit preotesei sa aduca vinars, pita si clisa. Si ne-am omenit toata noaptea. Iancului nu-i placea sa vorbeasca despre revolutie. A spus numai atata ca: vaca lui cea neagra va fata peste 70 de ani".
Preotul Ioan Halmagean isi amintea ca in anul 1859 Avram Iancu facea vizite dese la gimnaziul de la Brad. Intra chiar prin clase, audiind lectiile profesorilor. De asemenea, era de fata la examenele festive de sfarsit de an.
Iubit de toti motii
Istoricul Eugen Friedenfels relateaza urmatorul episod povestit de Ilie Macelariu: "Pe la 1860, prietenul sau din Sibiu, Macelariu, l-a cercetat pe Iancu in Abrud. Venise cu inca un prieten, ca sa se intereseze de starea Iui si sa-l convinga sa participe la o intrunire a vechilor luptatori nationalisti, care avea sa se tina Ia Alba-Iulia. Mai socoteau dansii ca-I vor putea scoate din acest mediu si sa-l readuca printre prietenii de odinioara. Macelariu, care fusese si comisar guvernial, putea face prin aceasta si o fapta placuta guvernan­tilor, cari nu conteneau sa socoteasca primejdioasa prezenta lui Iancu in popor. Iancu, pe care Macelariu spune ca l-a gasit mai putin tulburat decat crezuse, s-a gandit un timp, apoi s-a impotrivit. Isi reamintea poate umilirea suferita acolo. In sfarsit, dupa multa insistenta, a consimtit sa mearga pana la Alba Iulia. <> - fu raspunsul repetat si hotarat al lui Iancu. Cand sosi ceasul plecarii, cat ai bate din palmi, navalira motii din toate partile, vociferand si blestemand, impotrivindu-se indepartarii lui Iancu. Apoi se stransera roata in jurul Iui, implorandu-l: Tu sa ramai Ia noi si sa tii cu noi, nimeni sa nu te duca de aici!"

George DAMIAN




Categoria: Articole Publicat la: 1 Mar 2009
In creierul Muntilor Apuseni, in fosta comuna Vidra de Sus, vedea lumina zilei in anul 1824 Avram Iancu, acel viteaz si drept barbat pe care poporul l-a numit cu drag “Craiul Muntilor”.
La umbra plopilor saditi, dupa cum crede poporul, chiar de mana lui, micuta casa natala, deasupra careia sta inaltat un acoperis tuguiat ca o caciula, pastreaza intreaga comoara de marturii (documente, fotografii, arme, obiecte de folosinta casnica etc.) legate de zbuciumata viata a lui Avram Iancu. Urmarind pe rabojul anilor firul evenimentelor, il intalnim pe Iancu, rand pe rand, elev la scoala din Campeni, apoi la Abrud si Zlatna, si in cele din urma la Cluj, unde isi termina studiile de drept. Tanarul, despre care marele revolutionar N. Balcescu spunea ca este “neclintit ca granitul muntilor sai”, a imbratisat cu ardoare cauza revolutiei de la 1848, situandu-se in fruntea luptatorilor pentru eliberarea sociala si nationala a romanilor din Transilvania. Insufletit organizator al entuziastelor adunari populare de la Blaj, Avram Iancu devine in zilele revolutiei conducatorul ostilor de tarani si mineri.

Georg GaneMembru al Academiei Româno AmericaneMembru de onoare al Institutului de Genealogie al Academiei Române, Iasi
Conferinta tinuta la 6 Iunie 1996 cu ocazia simpozionului “Avram Iancu” în cadrul congresului “Academiei Româno Americane” (ARA) de la Universitatea din RENO, Nevada U.S.A
Vorbind de luptele românilor, dar mai ales cele ale motilor din Muntii Apuseni, pentru libertate si recunoastere ca natiune, care au avut loc în anul 1848 si o parte din 1849 este nevoie de a mentiona date, deoarece totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt din punct de vedere istoric. Iar aparitia eroului acestei lupte, Avram Iancu, a fost ca trecerea unei comete pe cer, ca un fapt de scurta durata, dar violent. El este acela care a însemnat toate aceste evenimente ca un fir rosu, ca unul caruia soarta i-a daruit nu numai inteligenta dar si puterea necesara unei asemenea întreprinderi.
Nicolae Balcescu a scris despre Transilvania: ” Pe culmea cea mai înalta a muntilor Carpati se întinde o tara mândra si binecuvânta între toate tarile semanate de Domnul pe pamânt, aceasta este tara Ardealului ”
Incã nu se stinsese jalea rãmasa in urma acestor groaznice masacre, cand Halmagiu avea sa vada arestarea Craiului Muntilor, în ziua de 15 decembrie 1849, de cãtre o patrulã austriacã. Autoritãtiile locale au protestat cu energie împotriva acestor samavolnicii; iar Craiul Muntilor, împreunã cu prietenul sãu, Lasislau Vasile Fodor si Iosif Bologa, au fost eliberati sub presiunea puternicã a poporului, prezent în acea zi de targ. Imprejurãri favorabile au fãcut ca acest protest sã fie pãstrat pânã în ziua de azi. Iatã continutul lui:
“Mult Onorate Domnule Sub Comisariu Regesc!Onorat Domnia ta vei fi audit si pote cu ochi vei fi vedut templarea ce sa templat eri în târgul de Tiarã a orasului nostru venitilor la târgul liber Advocatul Iancu si consoti lui, de cãtre oarecare ostasi împãrãtesci cum acestia din urmã numai de cât audirã de nuimele si venirea în Hãlmagiu a lui Iancu îndatã se si însotirã; si cãutarã de amãnuntut dupã el unde ar fi si aflândul lau dus ca arestat înaintea cãpitanului companiei de aici.”
Dosare secrete. Afacerea ASCOM

Imperiul petrolului, politicii, banilor şi diversiunii internaţionale

S-au scris şi se scriu cu nemiluita, de cele mai multe ori la comandă, pagini întregi în care firma particulară a lui Anatol Stati, ASCOM GRUP, este prezentată ca un model de reuşită în afaceri pe căi cinstite, că proprietarul acesteia, soţia şi fiul său ar fi nişte Mecena cu chip de îngeri, cărora mai că nu se cere să li se ridice statu etc. Lăudătorii lor, unii simbriaşi de ocazie, sunt ziarişti sau cîţiva artişti lihniţi care au ciugulit din „palmele foarte calculate” ale lui Anatol Stati. Cea mai gogonată impostură ordinară, trîmbiţată din toţi bojocii de către strigoii din mass-media pîrîtă ca fiind independentă, aşa cum ar fi Jurnal de Chişinău, Timpul, unii de la o chestie numită Unimedia şi alţii prea bine cunoscuţi, secondaţi fiind şi de nişte lăutari şi gurişti, a fost aceea cînd au lansat diversiunea potrivit căreia guvernanţii vor să pună mîna pe afacerile familiei Stati, pe ASCOM GRUP. Care ASCOM GRUP­? Vom oferi pe parcursul, cîtorva seriale, istoria afacerilor familiei Stati cu toate încrengăturile ei politice din R. Moldova şi din străinătate. Nu facem aprecieri personale şi nu denigrăm pe nimeni, ci ne vom raporta la documente şi fapte. Printre cele la care ne vom referi figurează şi un consistent document secret întocmit de către Serviciul Român de Informaţii, în acesta fiind vorba de factorii interni şi externi care atentează la securitatea energetică a României, iar ASCOM GRUP şi Anatol Stati îşi au capitolul lor special. De acest personaj s-a ocupat şi presa din România, iar noi avem la dispoziţie şi copii după drepturile la replică ale lui Stati înaintate presei române, precum şi un amplu text de promovare externă a ASCOM GRUP întocmit de patron. Vă mai amintiţi, credem, că Anatol Stati, încă de anul trecut, a anunţat cu surle şi trîmbiţe că îşi retrage afacerile/activele din R. Moldova din cauza unor pretinse presiuni politice. Documentele pe care le avem demonstrează tocmai contrariul – Stati poate fi nemulţumit de faptul că nu el este acela care să exercite presiuni politice la toate nivelurile, inclusiv în România şi în ţările despre care vom vorbi pe parcurs. De asemenea, veţi avea prilejul să aflaţi că cei care îl înlătură pe Stati din diverse sfere de influenţă a afacerilor în care e băgat nu sunt din Moldova şi nu sunt moldoveni, ruşi sau chiar români, ci de la mii de km. Distanţă. Cu ce s-a retras Stai din R. Moldova? Cumva cu clădirea mastodont din str. A. Mateevici? Nu, pentru că o foloseşte în folosul său personal! Ce a reprezentat şi înseamnă ASCOM GRUP pentru moldoveni? Ce le-a oferit şi cu cît a contribuit la bugetul de stat acest patron din uriaşele sale venituri, asta pentru ca moldovenii să-i fie profund recunoscători? La aceste întrebări şi la altele mult mai grave vom încerca să vă răspundem pe parcurs. Ca să vă faceţi o idee, vă prezentăm o înşiruire de nume, cetăţeni moldoveni, care au fost sau mai sunt în relaţii de afaceri, într-un fel sau altul, cu A. Stati, iar ulterior veţi avea prilejul să faceţi cunoştinţă cu o adevărată caracatiţă. Aceştia sunt: Anatol Şalaru, fin de cununie al lui Stati, membru PL, Nicolae Cernomaz, fost ministru de Externe, Vladimir Dobrea, LUKOIL, România, Ion Guţu, ex-viceprim-ministru, Nicolae Dudău, ambasador în Belarus, în Uzbekistan şi Turkmenia, Boris Postoronco, Moldova Gaz, Nicolae Lesnic, Moldova Gaz, Nicolae Ciornîi, LUKOIL Moldova, Andrei Sangheli, Ion Ciubuc, Constantin Iavorschi, ex-ministru în guvernul Druc, Petru Lucinschi, Chiril Lucinschi, Mircea Rusu, Ion Costaş, Vlad Filat, Dumitru Diacov, (aliaţă de rudenie – fiica sa e căsătorită cu Gabriel Stati), Efim Josanu, ex-şeful Comitetului Naţional Olimpic, Vasile Vîşcu, consilier al lui Urechean, Andrei Cucu, viceprim-ministru, Dumitru Braghiş, Nicolae Andronic, Mircea Snegur etc. Pe parcurs vom mai reveni cu nume în contextul dezvăluirilor.
Relaţii pe România: Dan Căpăţână, ex-consilier al ex-preşedintelui Emil Constantinescu, Dan Voiculescu, om de faceri, finanţator media, fost agent al Securităţii ceauşiste, C.D. Popescu, consilier principal al preşedintelui PETROM, Ştefan Andronache, şef departament producţie petrolieră PETROM, Romiro Ioachimciuc, şef departament rezervoare, Grigore Grigorescu, fost locotenent colonel al Securităţii lui Ceauşescu, UPETROM (Utilaj Petrolier Românesc), Gheorghe Turliuc, ex-director al filialei Chişinău al BANKCOOP, Ion Porojan, reprezentant permanent al PETROM în Aşgabat, Turkmenia, Dinu Patriciu, George Păunescu, Viorel Hrebenciuc şi Dan Matei Agathon, ultimii trei fiind apropiaţi ai grupului Ion Iliescu etc. Asupra cercurilor de relaţii din Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan vom mai reveni.
ASCOM GRUP a intrat în atenţia serviciilor secrete încă de la înfiinţarea sa, fiind percepută ca o firmă care poate aduce prejudicii serioase industriei energetice a României. Astfel, pe data de 2.05.1996, pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni, la orele 10,30 a.m., ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, ai Poliţiei de frontieră şi vameşi reţin un grup de specialişti ai SC „UPETROM” 1 MAI SA Ploieşti, asupra cărora s-a găsit un set de documente tehnice ce proveneau de la Compartimentul Birou Documente Secrete ale societăţii respective. Grupul de specialişti reţinuţi se pregătea să se îmbarce într-o cursă charter pe ruta Chişinău-Aschabad, Turkmenistan. Aceste documente secrete urmau să fie predate ilegal Grupului Industrial-Financiar ASCOM SA cu sediul la Chişinău. Din holdingul ASCOM GRUP, înfiinţat în 1994, al cărui proprietar exclusiv este Anatol Stati, potrivit cercetărilor SRI, mai făceau parte companiile ASCOM – KELME, MOLDOVA – GLORIT, ASCOPAL, INTERTUR şi BALKAN ASCOM, aceasta din urmă fiind reprezentanţa ASCOM în Turkmenistan. (Va urma)


Spionaj economic

În episodul de joia trecută ne-am oprit la momentul în care, pe data de 2.05.1996, pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni, la orele 10,30 a.m., ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, ai Poliţiei de frontieră şi vameşi reţin un grup de specialişti ai SC „UPETROM” 1 MAI SA Ploieşti, asupra cărora s-a găsit un set de documente tehnice ce proveneau de la Compartimentul Birou Documente Secrete ale societăţii respective. Grupul de specialişti reţinuţi se pregătea să se îmbarce într-o cursă charter pe ruta Chişinău-Aschabad, Turkmenistan. Aceste documente secrete urmau să fie predate ilegal Grupului Industrial-Financiar ASCOM SA cu sediul la Chişinău. Pentru ca cititorii să înţeleagă mai bine gravitatea iţele extrem de încîlcite ale acestei afaceri, din care elementele de spionaj economic nu aveau cum să lipsească, motiv pentru care serviciile secrete româneşti s-au implicat operativ, vă vom prezenta un tablou mai detaliat din raportul întocmit de Serviciul Român de Informaţii (SRI) în Dosarul ASCOM. ASCOM mai are reprezentanţe în Iran, România şi Kazahstan. Turkmenistan deţine circa 34% din rezervele mondiale de gaze şi este ţinta principală a marilor companii americane, chineze şi britanice interesate de zona caspică. În anul 2010, se estimează că din Turkmenistan se vor extrage anual 48 de milioane de tone de ţiţei şi 120 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, din care vor fi destinate exportului 33 de milioane de tone de ţiţei şi 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. În Turkmenistan, a obţinut, în 1995, concesionarea unor perimetre petro-gazeifere, în scopul expoatării şi prospectării unor puţuri abandonate sau inactive. Pe lîngă această activitate, în noiembrie 1995, ASCOM a încheiat cu oficialii turkmeni ai Ministerului Petrolului şi Gazelor două contracte cu termen de valabilitate pe 5 ani, care prevedeau repararea capitală a unor sonde şi întreţinerea utilajului de forare şi petroliere din această ţară. ASCOM a fost preferată de autorităţile turkmene deşi era o firmă recent înfiinţată şi nu beneficia de portofoliul unor firme de specialitate din Argentina, Franţa, SUA şi Suedia care au concurat pentru concesionarea perimetrelor respective. Persoana cheie prin care Anatol Stati a reuşit realizarea contractelor a fost Meredurdu Mamedov, director general al Direcţiei de Relaţii Economice Internaţionale şi Investiţii din Ministerul petrolului de la Ashgabat. Şi în Kazahstan, în condiţii similare, ASCOM a obţinut concesionarea unor perimketre petroliere.
ASCOM şi-a înfiinţat societăţi mixte şi filiale în Elveţia, SUA, Spania şi mai multe ţări din spaţiul CSI, desfăşurînd activităţi comerciale atît în zona caspică, cît şi în regiunea Golfului Persic. Anatol ,Stati a luat legătură la diferite nivele cu reprezentanţi ai statului român, pretinzînd că este în măsură să aducă în portul Constanţa, prin mijloace proprii, din Turkmenistan, Kazahstan Marea Caspică şi Golful Persic, o cantitate de aproape 3.000.000 de tone de petrol brut pe an. Petrolul ar fi urmat să fie apoi trimis de la terminalul petrolier Constanţa la RAFO SA Oneşti printzr-o conductă de 420 de km. De aici, planul propus de ASCOM prevedea transportul produselor rafinate la Chişinău, Ungheni, Călăraşi pe calea ferată şi printr-o conductă de 250 de km care ar fi trebuit să fie trasă între Oneşti şi Chişinău. Produsele rafinate aduse la Chişinău ar fi urmat să fie comercializate pe teritoriul R. Moldova printr-o reţea de staţii de benzină, care ar fi urmat să fie construite tot de ASCOM. Anatol Stati promitea profituri substanţiale eventualilor investitori, pretinzînd că planul expus autorităţilor române se afla în asentimentul Guvernului R. Moldova. Planul ASCOM avea în vedere, însă, ca o condiţie principală, achiziţionarea pachetului de control al RAFO Oneşti.
Deoarece ASCOM nu deţinea, în realitate, capacitatea de a opera contractele realizate în Turkmenistan, reprezentanţii ASCOM au contactat UPETROM cu care au început negocieri care urmau să transforme UPETROM în subcontractor. Delegaţia care se deplasa în Turkmenistan pe data de 2 mai 1996 nu avea însă nici o atribuţie clară din partea instituţiei. Mai mult decît atît, între ASCOM şi UPETROM nu exista în acel moment nici un contract încheiat în care să fie prevăzută constituirea unui grup de specialişti şi deplasarea acestuia în Turkmenistan, scopul deplasării, atribuţiile precise ale fiecărui membru component al delegaţiei. La vremea respectivă exista doar intenţia constituirii, în perspectivă, a unei societăţi mixte. Selecţionarea membrilor delegaţiei, mai exact recrutarea acestora, a fost realizată de inginerul Nicolae Tomescu, fost şef de secţie la UPETROM, angajat de Anatol Stati în cadrul ASCOM GRUP din Chişinău (fost chiriaş al semnatarului acestui articol) şi retribuit cu echivalentul a 4000 de mărci germane. Tomescu, deşi angajat al ASCOM, avea acces liber în interiorul UPETROM, menţinînd contacte şi cultivînd relaţii în mod special cu persoane cu rol important în organigrama UPETROM, respectiv şefii de secţie Vasile Dobre şi Răzvan Socolescu, cel din urmă inginer proiectant. Activitatea lui Tomescu a fostuşurată de directorul de import-export al UPETROM, Radu Istrătescu, care din februarie 1996 a fost detaşat la Chişinău, devenind consultant al ASCOM GRUP.
Cei doi ingineri, Vasile Dobre şi Răzvan Socolescu, se aflau în grupul celor şapte persoane care urmau să se deplaseze în Turkmenistan, asupra cărora s-au găsit documentele secrete ale UPETROM. Pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni, în calitate de conducător al grupului celor şapte, se afla şi Nicolae Tomescu. Pe lîngă specialiştii UPETROM, în delegaţie au fost incluşi şi reprezentanţi ai unor firme private. Lista celor şapte membri a fost impusă şi comunicată directorului general al UPETROM, Dumitru Gheoca, director de la Chişinău. Directorul de marketing al UPETROM, Adrian Stănescu, a încercat să-l acopere pe Tomescu, pretinzînd că selecţionarea delegaţilor a fost făcută de Biroul Personal prin decizia Consilşiului Managerial al societăţii, afirmaţii contrazise de fapte. Conducerea UPETROM nu a cunoscut nici măcar lista documentelor secrete sustrase, deşi acestea nu puteau fi ridicate decît prin semnătura expresă a conducerii. Reţinerea acestora pe aeroport a determinat sosirea urgentă în România a lui Radu Istrătescu, care a încercat şi reuşit, prin puternice pîrghii politice, să-i scoată basma curată pe inginerii de la UPETROM. În 1996. PETROM România a dus în Turkmenistan opt instalaţii petroliere, asta deoarece Stati a promis României şi UPETROM profituri anuale de peste 100 de milioane de dolari. Promisiuni fără acoperire, pentru că profitul real a fost de circa un milion, urmat de o pierdere de 14 milioane, sumă datorată de ASCOM către UPETROM. Prin intervenţii pînă la ex-preşedintele Petru Lucinschi, în 1999, s-a reuşit recuperare cu greu a 12 milioane de la ASCOM. PETROM România, în februarie 1997, a decis dezmembrarea utilajelor petroliere, abandonarea lor în deşert şi sistarea colaborării cu firma ASCOM, care nu numai că şi-a trădat şi înşelat partenerul, dar a demonstrat neseriozitate şi nesolvabilitate. (va urma)


(3)

Reamintim cititorilor că acest serial este scris în baza extraselor din raportul confidenţial al SRI „Ameninţări ce privesc independenţa energetică a României”, capitolul „Atacul mafiei cosmopolite de orientare moscovită – grupul Anatol Stati – Dinu Patriciu”.
În episodul trecut vă spuneam că, în 1996, PETROM România a dus în Turkmenistan opt instalaţii petroliere, asta deoarece Stati a promis României şi UPETROM profituri anuale de peste 100 de milioane de dolari. Promisiuni fără acoperire, pentru că profitul real a fost de circa un milion, urmat de o pierdere de 14 milioane, sumă datorată de ASCOM către UPETROM. Prin intervenţii pînă la ex-preşedintele Petru Lucinschi, în 1999, s-a reuşit recuperare cu greu a 12 milioane de la ASCOM. PETROM România, în februarie 1997, a decis dezmembrarea utilajelor petroliere, abandonarea lor în deşert şi sistarea colaborării cu firma ASCOM, care nu numai că şi-a trădat şi înşelat partenerul, dar a demonstrat neseriozitate şi nesolvabilitate.
După sistarea colaborării, ASCOM a achiziţionat cinci utilaje şi a cedat peste jumătate din sondele sale chinezilor care lucrează ÎN Turkmenistan ca subcontractori ai Mobil Oil. Chinezii erau interesaţi în construcţia unei conducte de petrol din zona caspică spre regiunea Xianjiang.

Anatol Stati, românii, presa şi Steaua României pentru Lucinschi

Revenind asupra cazului ASCOM, este demn de menţionat efortul constant al preşedintelui firmei, Anatol Stati, de a-şi atrage sprijinul autorităţilor româneşti, utilizînd o politică performantă de resurse umane. Tactica sa urmărea sensibilizarea opiniei publice din România prin intermediul unor ziarişti de la publicaţiile centrale apropiate Preşedinţiei României, cointeresarea unor factori de decizie de la Preşedinţie, cum ar fi Dan Căpăţână, fost consilier pe probleme economice al fostului preşedinte Emil Constantinescu, coordonatorul Forumului „România la răscruce” şi al unei fundaţii înfiinţată special pentru promovarea accesului României la traseele conductelor de petrol din regiunea Caspica. Anatol Stati a menţinut contacte şi cu oameni de afaceri apropiaţi PSD (fost PDSR) şi lui Ion Iliescu, cum ar fi George Păunescu, Viorel Hrebengiuc sau Dan Matei Agaton. Ziaristul Marius Stoian, devenit om de afaceri şi intermediar între grupurile apropiate partidului lui Iliescu, a primit sponsorizări pentru publicaţia „Jurnalul Naţional”, ediţie de Chişinău, fondat de acesta la Chişinău. Unii ofiţeri au declarat că Marius Stoian lucra sub comanda Serviciului de Informaţii Externe al României (SIE). Acesta a depus numeroase eforturi şi intervenţii în interesul magnatului român George Păunescu (care devenise, din 1995, reprezentant în AGA SNP PETROM) pe lîngă persoane din anturajul lui Petru Lucinschi, asta în scopul recuperării măcar a sumei de 6 milioane de dolari din cele 14 datorate de Stati. Lucinschi s-a lăsat greu de tot şi cu multe condiţii, unele de-a dreptul fistichii, cum ar fi dorinţa de a se alege cu vreo decoraţie din partea României, un semn că este apreciat ca lider regional, dorinţă pe care, pînă la urmă, celălalt „lider regional”, născut la Tighina, Emil Constantinescu, i-a şi satisfăcut-o, conferindu-i Steaua României. Cine-şi mai aminteşte de ei, se întreabă ofiţerii, fără să le asocieze numelor lor şi vreun conflict social?
În cadrul campaniei de imagine în România, Anatol Stati, în vara anului 1999, l-a angajat pe Z.O., jurnalist la Evenimentul Zilei, în scopul realizări unei imagini pozitive pentru ASCOM în rîndul opiniei publice româneşti. Acesta a fost trimis în Turkmenistan şi în alte ţări ale regiunii caspice sub pretextul realizării unei documentări asupra potenţialului regional, comandîndu-i şi scrierea unei cărţi despre avantajele oferite de investiţiile în zonă. Ziaristul, după întoarcerea la Bucureşti, a publicat un material documentar în care i-a ridicat în slăvi pe Stati şi ASCOM-ul. Şi în ziarul ZIUA, care la acea dată aparţinea lui Dinu Patriciu, au apărut materiale despre petrolul caspic, dar fără indicarea directă a firmei ASCOM. Anatol Stati şi Dinu Patriciu era legaţi prin intermediul companiei italiene ENI, un gigant european care a semnat un acord de preluare a capacităţilor deextracţie din Kazahstan. Prin Anatol Plugaru din R. Moldova, aflat la acea vreme în staff-ul PNL din R. Moldova, Dinu Patriciu menţinea un contact apropiat cu mediile de afaceri de la Chişinău, precum şi cu grupul de afaceri aflat sub controlul lui Stati. La acea dată, Stati intenţiona să dezvolte un imperiu mediatic prin Trustul Still, care ar fi trebuit să aibă un post de televiziune, tipografii, publicaţii săptămînale şi cotidiene.
Principalul rival de la acea dată a grupului Patriciu-Stati a fost omul de afceri român Sorin Vântu, care se lupta şi el pentru obţinerea controlului asupra rafinăriei rîvnite de Stati, RAFO Oneşti. Stati, cu abilitate, a încercat să-şi asigure contracte în absolut toate grupurile de afaceri care au interese în sferele petroliere. Regiunea Moldova din România era singura zonă în care Patriciu nu se extinsese. Ca o compensare, Dinu Patriciu a reuşit să-şi construiască, iniţial prin Anatol Stati, o reţea foarte puternică în mediile financiare din R. Moldova, cel mai ilustrativ exemplu fiind Ion Sturza, fost prim-ministru, actualmente unul dintre colaboratorii cei mai de seamă şi de încredere ai săi. E demn de remarcat faptul că pe „drumul petrolului” – România, Kazahstan, Turkmenistan etc. – îi întîlnim în tandem pe Patriciu şi Stati, iar de dată relativ recentă pe fostul premier Sturza, devenit deja celebru pentru intermedierea vînzării ROMPETROL a lui Patriciu cu aproape 2,5 miliarde de dolari. La o primă concluzie, ţinînd seamă şi de dezvăluirile care vor urma, constatăm că Anatol Stati, cu al său ASCOM, este un miliardar de carton, vulnerabil şi care riscă să-şi piardă banii exact cum i-a şi cîştigat. Afacerile sale reuşite de pînă acum, potrivit documentelor, se datorează unor anumite abilităţi personale care sunt meritul său exclusiv, dar problemele sale ţin de faptul că este şi un maestru al „tunurilor”, care îşi datorează relativa reuşită unei foarte complexe caracatiţe care l-a scos în faţă ca prototip al grupării. La baza reuşitelor sale şi-au pus umerii şefi de stat moldoveni, politicieni importanţi, foşti responsabili ai serviciilor secrete din mai multe state, bănci, dar şi grupări bizare, dubioase. Fireşte că le este dator şi nu are cum să nu răspundă prezent cu portofelul atunci interesele politice ale acestora i-o cer. (va urma)



(4)


Reamintim cititorilor, de fiecare dată, că acest serial este scris în baza extraselor din raportul confidenţial al Serviciului Român de Informaţii „Ameninţări ce privesc independenţa energetică a României”, capitolul „Atacul mafiei cosmopolite de orientare moscovită – grupul Anatol Stati – Dinu Patriciu”. Pe de altă parte, revenim cu precizarea că acest material nu este un atac la persoană, nu denigrează pe nimeni şi nu face antireclamă răuvoitoare companiei ASCOM, ci se încearcă aflarea adevărului, iar asta o facem prin punerea în oglindă a articolelor care fac într-adevăr reclamă acestei companii şi un test de promovare scris în engleză şi semnat de Anatol Stati cu raportul SRI şi alte asemenea documente.
Scriam în episodul trecut că la o primă concluzie, ţinînd seamă şi de dezvăluirile care vor urma, constatăm că Anatol Stati, cu al său ASCOM, este un miliardar de carton, vulnerabil şi care riscă să-şi piardă banii exact cum i-a şi cîştigat. Afacerile sale reuşite de pînă acum, potrivit documentelor, se datorează unor anumite abilităţi personale, însă problemele sale ţin de faptul că este şi un maestru al „tunurilor”, care îşi datorează relativa reuşită unei foarte complexe caracatiţe care l-a scos în faţă ca prototip al grupării. La baza reuşitelor sale şi-au pus umerii şefi de stat moldoveni, politicieni importanţi, foşti responsabili ai serviciilor secrete din mai multe state, bănci, dar şi grupări bizare, dubioase. Fireşte că le este dator şi nu are cum să nu răspundă prezent cu portofelul atunci interesele politice ale acestora i-o cer. În rîndurile ce urmează, pentru a proteja identitatea unor personalităţi care au contribuit la lansarea lui Anatol Stati pentru „viitoare situaţii mai delicate”, vom utiliza iniţiale aleatorii.

Debut în business prin cămările politicii

Anatol Stati şi-a lansat oficial compania în anul 1992, iar în afacerile cu petrol a debutat în anul 1995 în Turkmenistan, încheind un contract valabil pe 5 ani. Pînă la lansarea în afaceri cu petrol se ocupa de operaţiuni de import-export a mărfurilor alimentare şi din industria uşoară, afaceri cu terenuri imobiliare, import de autoturisme etc. În 1994, în cadrul campaniei electorale, a susţinut Partidul Reformei, preşedintele căruia era Anatol Şalaru, finul său de cununie, actualmente „detaşat în interes de serviciu” pe post de deputat în partidul lui Mihai Ghimpu. Atunci, beneficiind de protecţia unor persoane importante, a reuşit să-şi procure la preţuri relativ derizorii imobile şi terenuri în Chişinău şi suburbii, gajîndu-le la sume foarte mari la băncile Bankcoop şi Mobiasbanca. Cu dobînzile obţinute a demarat, împreună cu firma spaniolă KELME, reutilarea fabricii de încălţăminte din Orhei, fondînd întreprinderea mixtă ASCOM-KELME. În anii 1995-1996, Serafim Urechean, cinstit nevoie-mare, a dispus efectuarea de cercetări în cazurile de înstrăinări ilicite a terenurilor şi imobilelor din Chişinău, dar a dispus sistarea acestora din cauză că a fost „sensibilizat” la intervenţia unor doi importanţi oameni de la acea vreme.
Pătrunderea Companiei ASCOM a fost posibilă datorită influenţei lui L.V. şi a relaţiilor personale ale ex-preşedintelui Mircea Snegur cu S. Niazov, Turkmen-başi din acea perioadă. Relaţiile cu PETROM România au fost intermediate prin şeful filialei Bankcoop din R. Moldova, Gh. Turliuc, prin intermediul căruia au fost deschise reprezentanţe în Limasola, Cipru (unde mai apoi se realizau produsele finite rezultate din prelucrarea ţiţeiului şi gazului în Turkmenistan), şi în Vîrşeţ (Banatul sîrbesc, Jugoslavia), unde se perfectau operaţiunile ASCOM de introducere în fosta Jugoslavie a produselor petroliere, încălcîndu-se astfel embargoul instituit de ONU. În anul 1996, Î.M. ASCOM-KELME dă faliment. La intervenţia lui L.V., în 1997, fostul prim-ministru Ion Ciubuc răscumpărădatoriile ASCOM faţă de KELME, trecînd întreprinderea în valoare de un milion de dolari în proprietatea statului.

Spionaj cu intrări şi ieşiri în şi din puţurile de petrol

Pe 2 mai 1996, aşa cum spuneam în episoadele trecute, pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni a fost reţinută în flagrant delict o delegaţie de la UPETROM de către ofiţeri operativi ai SRI şi vameşi. Asupra lui Grigore Grigorescu, fost ofiţer de securitate, membru al delegaţiei, a fost găsită o mapă cu documente secrete cu schiţe ale utilajului produs de UPETROM, care este folosit în extragerea ţiţeiului şi gazelor naturale. Aceste documente, potrivit SRI, urmau să fie predate ilegal Grupului Industrial-Financiar ASCOM SA cu sediul la Chişinău. Ulterior, aceste documente urmau să fie preluate de Anatol Stati şi transmise/vîndute firmei URALMAŞ, Rusia, principalul concurent al firmei române pe piaţa de producţie a utilajului petrolier. Scandalul diplomatic izbucnit a fost descris cu lux de amănunt, în exclusivitate de cotidianul românesc Evenimentul Zilei, pe parcursul a cîteva seriale în lunile mai şi octombrie 1996. Urmare acestui act de spionaj, generalul Ioan Talpeş (Serviciul de Informaţii Externe al României) a ordonat sistarea tuturor legăturilor dintre PETROM, UPETROM şi ASCOM, ceea ce s-a şi întîmplat ulterior. Anatol Stati a evitat cercetarea sa penală în România datorită intervenţiei unui demnitar moldovean în cercurile de afaceri ruseşti şi a lui Vladimir Dobrea în cercurile româneşti. LUKOIL urma să-şi deschidă o reprezentanţă în România şi nu se putea rata o astfel de oportunitate din această cauză. Conform unor surse confidenţiale, cei doi care au intervenit pentru Anatol Stati ar fi fost recompensaţi cu cîte o sută de mii de dolari, sume transmise, se spune, de către Anatol Şalaru.
În 1995, ASCOM a încercat să pătrundă pe piaţa petrolieră din Azerbaidjan. În urma unei înţelegeri cu oficialii azeri prin intermediul unui important asociat, ASCOM, spun ofiţerii, în schimbul a 500.000 de tone de ţiţei rafinat în Peninsula Apşeron, ar fi procurat cîteva sute de autoturisme „Jiguli” din oraşul Togliatti (Naberejnîie Celnî), transportate de ginerele asociatului lui Stati în Baku. În urma acestei afaceri, Stati s-a debarasat de asociatul său şi de ginerele acestuia, înfiinţîndu-le totuşi o firmă de construcţii. În 1999, s-a declanşat un mare scandal legat de ASCOM. Şeful direcţiei Operaţii Valutare Externe a BANCOREX a recunoscut în cadrul unei anchete că a acordat credite preferenţiale Companiei ASCOM, iar asta sub garanţia unei bănci din Luxemburg. La verificările de rigoare, pe contul luxemburghez al Companiei ASCOM era depozitată ridicola sumă de 750 de dolari. (va urma)

5

Reamintim cititorilor, de fiecare dată, că acest serial este scris în baza extraselor din raportul confidenţial al Serviciului Român de Informaţii „Ameninţări ce privesc independenţa energetică a României”, capitolul „Atacul mafiei cosmopolite de orientare moscovită – grupul Anatol Stati – Dinu Patriciu”. Pe de altă parte, revenim cu precizarea că acest material nu este un atac la persoană, nu denigrează pe nimeni şi nu face antireclamă răuvoitoare companiei ASCOM, ci se încearcă aflarea adevărului, iar asta o facem prin punerea în oglindă a articolelor care fac într-adevăr reclamă acestei companii şi un text de promovare scris în engleză şi semnat de Anatol Stati cu raportul SRI şi alte asemenea documente.
Scriam în ultimul episod că în anul 1999, s-a declanşat un mare scandal legat de ASCOM. Şeful direcţiei Operaţii Valutare Externe a BANCOREX a recunoscut în cadrul unei anchete că a acordat credite preferenţiale Companiei ASCOM, iar asta sub garanţia unei bănci din Luxemburg. La verificările de rigoare, pe contul luxemburghez al Companiei ASCOM era depozitată ridicola sumă de 750 de dolari.
Acest aspect, calificat ca fiind şi o tentativă de înşelătorie, a dus şi la anularea Protocolului de intenţii dintre ASCOM şi RAFO – Oneşti, potrivit căruia aceasta din urmă urma să cedeze Companiei ASCOM pachetul de control. La negociere protocolului în cauză participase un fost demnitar moldovean şi Dan Căpăţână, fost consilier al ex-preşedintelui român Emil Constantinescu.

ASCOM şi praful de pe tobă

O anumită parte a presei din R. Moldova trîmbiţează fără preget că actualii guvernanţi vor să pună mîna pe afacerile familiei Stati. Avem suficiente motive să credem că e vorba de o campanie publicitară foarte abilă şi comandată, rolul acesteia fiind acela de a credibiliza Compania ASCOM în exterior, dar să şi îşi atragă sprijinul şi simpatia unor mari companii străine, eventual să le determine să devină co-investitoare alături de ASCOM. La ora actuală, de fapt începînd cu foarte mulţi ani în urmă, practic, nici o mare companie sau om de afaceri nu poate fi tentat de preluarea afacerilor lui Stati pentru că nu prea au ce prelua, iar de investiţii nici nu se pune problema. Problema ASCOM constă în faptul că este eliminată treptat de pe piaţă de giganţi transnaţionali în afacerile cu petrol şi gaz, iar asta şi din cauză că ASCOM nu se poate compara cu aceştia la capitolul credibilităţii şi loialităţii juridice, financiare şi de concurenţă onestă. De-a lungul carierei sale de om de afaceri, Anatol Stati a fost ajutat de o serie de politicieni cu care continuă să întreţină relaţii apropiate. Beneficiind de sprijinul acestora, e firesc să le răspundă îndatoritor atunci cînd aceşti politicieni îl solicită. Oricît de discretă pare că ar fi implicarea sa în politică, iar în acest caz vorbim de evenimentele recente, este greu să nu i se observe prezenţa. Doi dintre oamenii săi de bază, Anatol Şalaru şi Iurie Leancă, sunt deputaţi – primul în partidul lui Mihai Ghimpu, iar cel de-al doilea în partidul lui Vladimir Filat, sperînd probabil să-şi capete aceeaşi demnitate şi în alegerile anticipate. Cum politicul a stat la baza tuturor afacerilor sale, adică relaţiile apropiate cu înalţi demnitari sau politicieni cu răspunderi în diverse domenii, este lesne de imaginat că şi-a delegat pe aceşti doi oameni de încredere în speranţa că cele două partide vor ajunge la guvernare, fapt datorită căruia, la nivel oficial, şi-ar putea deschide noi uşi la demnitari din ţările unde încă îşi mai derulează afacerile. Nu este de neglijat nici relaţia sa cu Petru Lucinschi, al cărui fiu, Chiril Lucinschi, a participat la alegeri pe lista partidului lui Dumitru Diacov, cuscrul său, dar care în mod sigur va mai candida şi la alegerile anticipate. Vedeţi, aşadar, ce spectru politic larg de sprijin ştie să-şi asigure Anatol Stati! Va fi extrem de interesant de a fi observate investiţiile (altele) pe care le va face Anatol Stati în partidele care vor participa la alegerile anticipate, în ce politicieni va investi, ce oameni îşi va mai trimite pe la partidele politice şi care vor fi acelea. (va urma)
Între civilizaţie şi mimetism
Grobianismul unor forumişti şi ruşinea de a-ţi fi ruşine
Citesc pe neliberul şi stîngaciul portal de ştiri Unimedia articolaşul unei posesoare de Blog şi tot nu reuşesc să mă mai mir. Nedumerirea ei pleacă de la faptul că forumul Moldovei Suverane nu este accesibil. Pe autoare o cheamă Oxana Greadcenco şi parcă i-am mai vizualizat numele pe acest portal. Întrucît chestiunea pusă în discuţie a mai fost abordată şi de alţi forumişti, revin cu precizări suplimentare. Deschiderea unei secţiuni de comentarii pe forumul unui ziar presupune şi un cumul de responsabilităţi estetice înţelese şi acceptate mutual, atît din partea administratorului de ziar, cît şi din partea cititorilor care-şi exprimă opiniile. Opiniile cititorilor pot completa informaţional articolul discutat, pot contrazice unele afirmaţii, le pot rectifica ori pot să provoace aprige controverse din cauza unor mari divergenţe de convingeri dintre autor şi cititori pe criterii politice, estetice sau a diferenţei dintre gradul de cultură al autorului şi cel al unui cititor. Forumistul civilizat, fireşte, moralmente, ar trebui să se refere strict doar la articolul pentru care şi este deschis forumul. Forumul din spaţiul unui articol nu se poate transforma într-o piaţă insalubră, într-un bordel obscen sau spaţiul de manevră al unor frustraţi. Aceasta este o realitate-condiţie mutuală acceptată şi practicată în toată lumea civilizată a „imperiului comunicărilor electronice anonime”. În majoritatea cazurilor, autorul articolului este cel mai onest, pentru că operează cu propria-i identitate, forumistul preferînd să rămînă anonim, adăpostindu-se în spatele unor fanteziste pseudonime, iar asta poate că din laşitate, timiditate sau dintr-o insuficientă putere de a-şi asuma responsabilitatea opiniilor. „Nicioadată nu mi-a fost ruşine să recunosc că citesc Moldova Suverană…”, scrie Oxana Greadcenco, studentă în anul I la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, despre care mai aflăm (din autoprezentarea din Blogul ei, pe care a avut suficient timp ca să şi-o corecteze) că o interesează „viaţa social-politică din R.Moldova, precum şi pespectivele acesteia în context european”, drept pentru care urmăreşte site-urile în care are „înceredere”. Observaţi premisele rurale, partizan-habotnice şi sentenţios-infantile (care sunt o realitate ce-i caracterizează, aici, în R. Moldova, tocmai pe cei care se cred membri exponenţiali ai deschiderii democratice, europene) de la care pleacă această fată, avînd convingerea că e natural să-ţi fie ruşine de cineva pentru că citeşti ceva! Ei, ce-i drept, nu-i e ruşine că nu îi este ruşine. Ţinînd seamă de cele spuse ceva mai sus, reamintesc cititorilor că Moldovei Suverane a avut deschis forumul multă vreme, dar tocmai cititorii (unii) ne-au determinat să-l suspendăm. Această decizie nu are de-a face cu restricţionarea dreptului la libera exprimare, aşa cum îşi imaginează cititoarea noastră, ci cu faptul că forumiştii moldoveni nu au cultura comunicării civilizate printr-un astfel de canal. Recent, ziarul nostru a preluat, din prestigioasa revistă românească 22, un articol intitulat „Băsescu se luptă cu Molotov şi Ribbentrop”, semnat de reputatul analist politic Armand Goşu. Acest material a suscitat adevărate isterii şi vulgarităţi în rîndul cititorilor moldoveni de factură unionistă, primite pe adresa electronică a autorului articolului de faţă. Spre a compara reacţiile cititorilor români echilibraţi cu cele ale moldovenilor, redau doar cîteva reacţii ale celor care şi-au spus părerea pe forumul respectabilei reviste: 1) „Bogdan Popa: Excelent articol. Problema noastră e că minţi strălucite ca a dumneavoastră nu au puterea executivă.” 2) „Chisinau: Autorului articolului – trăiţi într-o lume aparte, sau ce?... Concluzie - sunteţi infantili şi cred că v-aţi vinde fundul destul de repede. Nu aveţi principii.” 3) „Deosebit de pertinent şi, din păcate, absolut singular articolul dvs. Cred cu tărie că soluţia acestei probleme nu poate fi decît una de bună credinţă, fără nici o revendicare din partea României. În Europa (dar unde nu?) graniţele s-au stabilit prin tratate de pace şi nu pe baza"pămîntului strămoşesc". Putem fi doua state foarte apropiate şi în condiţiile în care vorbim aceeaşi limba şi avem o istorie comuna de 26 de ani (România s-a născut ca stat cu acest nume la 11 dec.1861, stil vechi, prin unirea Moldovei actuale – fără Basarabia – şi a Ţării Româneşti). A încercat cineva să extrapoleze la scara Europei concepţia şi soluţiile "patrioţilor" necondiţionaţi?” 4) „Sean: Excelent articol! Cîteva concluzii: 1. Puţină lume a citit tratatul şi clauzele secrete, deşi sunt accesibile de mult pe internet! 2. Împăratul (Băsescu) e tot... gol! Aceeaşi abordare ... iuţeală de mînă şi nebăgarea de seamă plus formele fără fond. 3.Mai ţineţi cineva minte scandalul cu certificatele (sau cam aşa ceva) de maghiar? Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face! 4.Mi-e teama să nu fim luaţi drept călcîiul lui Ahile al UE, datorită stîngăciilor (recunosc că este un eufemism) pe care le comitem în relaţiile cu cei aflaţi mai la Est de noi. În această situaţie ruşii vor mări presiunea (din păcate nu la gaz).” Aşadar, vedeţi modelul care vi se propune? Pentru că eu, semnatarul acestui articol, şi Ion Berlinski suntem singurele ţinte ale forumiştilor indecenţi, care confundă forumul cu latrina sau bordelul, din stimă şi pudoare faţă de majoritatea respectabililor cititori ai noştri, am decis suspendarea forumului, oferind însă cititorilor virulenţi şi violenţi, dar şi celor decenţi posibilitatea să ne comunice opiniile prin poşta electronică, răspunzînd fiecărora dintre ei după măsura posibilităţilor şi tonalităţilor cu care suntem abordaţi. Dincolo de gramatică, furii absurde şi violenţe cumplite, sunt pregătiţi unii dintre forumiştii moldoveni să înţeleagă faptul că şi o astfel de modalitate de comunicare reprezintă o tribună a bunului simţ, a dezbaterilor, a respectului faţă de opinia celuilalt, a cunoaşterii? Deocamdată, eu nu cred! Tu ce crezi Oxana Greadcenco?