Dorian Furtună, ”Retorică În Fața Morții” sau o Enciclopedie Universală unică. Articol care, în urmă mai mult timp, mi-a fost cenzurat în ziarul Moldova Suverană

 

Am reușit, mai de multă vreme, să isprăvesc citirea cărții lui Dorian Furtună, intitulată ”Retorică În Fața Morții”, cu subtitlul ”Ultimele Cuvinte Ale Oamenilor Celebri”. Nu fac parte din categoria acelor cronicari ocazionali care-și elaborează ceea ce scriu despre o carte, un spectacol, un vernisaj etc., preferînd să reproduc doar ce-mi amintesc din cele neuitate de după citire/vizionare. În ceea ce-l privește pe Furtună, situația e cu totul mai altminteri – este unicul etolog și filosof care mă ține relativ ”deșteptat”, după ce i-am citit cărțile, avînd convingerea că este un cercetător, gînditor și filosof de o valoare excepțională nu doar în plan european, MAI ALES ÎN ACESTE TIMPURI.

Îmi este greu, chiar imposibil, să spun, așa cum se obișnuiește după citirea unei cărți, ce mi-a plăcut cel mai mult în volumul ”Retorică În Fața Morții”, mai exact care ultime cuvinte ale unui muribund celebru m-au obligat la meditație, m-au ”încîntat”.

Sunt (au fost) oameni celebri care se tem efectiv de moarte, alții o acceptă cu resemnare, iar unora li se pare nedrept că moartea îi răpește prea de tineri, în apogeul carierei ori cînd consideră că ”mai aveau ceva de spus/scris/creat”.

Și cu această carte, Dorian Furtună ne demonstrează, involuntar, unicitatea lui în chip de autor prolific – arareori găsești un autor care să ofere cititorilor o cantitate atît de mare de studii, cercetări, interpretări, meditații filosofice etc. de o acribie unică, iar aici mă refer la absolut toate cărțile lui.

În ansamblul ei, consider că ”Retorică În Fața Morții” – 734 de pagini numerotate, aflată la a doua ediție – este mai mult decît o carte oarecare, în spatele căreia intuim munca enormă depusă de autor pentru a o întocmi, ci și o Enciclopedie Universală unică și voi încerca să mă explic.

Desprind astfel convingerea proprie că, voluntar sau involuntar, ”Ultimele Cuvinte Ale Oamenilor Celebri” sunt și un pretext prin care autorul oferă cititorului șansa unor informații din absolut toate domeniile, iar asta prin deschiderea de noi orizonturi pentru cititorii curioși să pătrundă în universul operelor unor scriitori, filosofi, savanți, oameni de artă ori istorici, ca să mă limitez doar la aceste categorii. Aici mă refer la faptul că Furtună, în majoritatea reproducerii ultimelor cuvinte ale acestor personalități, el scrie și cine a fost fiecare, cînd a trăit, ce a creat, prin ce fapte s-a remarcat în cultură, știință, istorie, filosofie etc., suficient cît să trezească interesul multora de a cunoaște și mai bine biografiile, creațiile ori faptele lor care i-au propulsat în universalitate, oameni care ”au schimbat lumea”, care au lăsat ceva nepieritor în urma lor.

Personal, de-a lungul vieții, am fost în preajma ultimelor clipe de viață trăite de mai mulți oameni – unii care au fost uciși, iar alții care au fost răpuși de bătrînețe ori boli. În cazul unor foști prieteni de-ai mei mai vîrstnici, care au fost oameni extrem de valoroși în cultura românească, m-a mirat teribil spaima lor cumplită de moarte. Nu înțelegeam cum se puteau teme de moarte la o vîrstă ceva mai înaintată în condițiile în care avuseseră totul de la viață, dar și lăsau posterității moșteniri culturale memorabile.

Notez aceste lucruri deoarece cartea lui Furtună m-a făcut să mă gîndesc cu seninătate și la propria-mi moarte. După Decembrie 1989, cînd am priceput că nu am participat la o revoluție în România, ci am fost manipulat/manipulați de Securitatea ceaușistă care a dat o reală lovitură de Stat, cînd am înțeles clar că României nu i se permite o emancipare democratică după chipurile Regelui Mihai, Corneliu Coposu și Ion Rațiu, m-am gîndit că mai bine e să mor, așa cum se sinucisese un actor pe o pîrtie de sky, în semn de protest față de Ion Iliescu și camarila lui neocomunistă care acaparaseră Puterea în România. Între timp, m-au furat alte peisaje și ”m-am pus pe alte traiuri”.

În mediocritatea mea, nu cred că aș fi capabil să spun ceva însemnat în fața unei ”morți anunțate” deoarece m-aș teme că mă fac dracului de rîs, așa că voi tace. Spun cu toată sinceritatea că nu mă tem deloc de moarte deoarece viața mi-a oferit absolut tot ceea ce am visat și mi-am dorit în copilărie și adolescență. Moartea mi se pare chiar o recompensă tainică după ce am avut șansa ca să trăiesc patru vieți total diferite una față de alta, iar aici vorbesc despre existențe consecutive care nu aveau nici o continuitate, una din alta, alte ocupații, alte comunități, alte biografii etc.

Ca să vedeți ce confidențe mi-a provocat cartea lui Dorian Furtună!