„Domnişoara Pogany“, ajunsă la tribunal din dezinteres
Autor: Victoria Anghelescu
Data: 19 aug 2009
Sursa: ziarul Adevărul

Disputată în trei procese, celebra lucrare a lui Brâncuşi a ajuns obiect de litigiu în urma haosului legislativ şi a lipsei de interes din partea statului român. Confiscată, refuzată de Ministerul Culturii pentru că era „prea scumpă”, declarată fals de către statul român, „Domnişoara Pogany“ are astăzi una dintrecele mai complicate istorii juridice.
(+) Click pentru a mări
Realizat în 1912-1913, portretul pictoriţei Margit Pogany, a fost expus, pentru prima dată în Europa, la Bucureşti, în expoziţia societăţii „Tinerimea Artistică“ din 1914. Această lucrare din bronz agită de aproape doi ani lumea colecţionarilor de artă şi face, în momentul de faţă, obiectul a trei procese: la Oslo, Paris şi Manhattan. Confruntat cu litigiile care îi aduc faţă în faţă pe norvegianul Christen Sveaas şi pe un alt generos colecţionar de artă, David Martinez, statul român nu prea mai are putere de decizie, atâta vreme cât sculptura nu figurează în patrimoniul cultural naţional.

Deşi în anii ’90 proprietarii lucrării au oferit Ministerului Culturii şansa de a o achiziţiona pe „Domnişoara Pogany“ cu 1,5 – 2 milioane de dolari, tranzacţia nu a avut loc, oficialii susţinând că această sumă este „frauduloasă“. Acelaşi stat român a evaluat sculptura, în timpul procesului de la New York, la o sută de milioane de dolari, în timp ce evaluarea făcută de un expert care îl reprezintă pe David Martinez a estimat o sumă de 38 de milioane de dolari.

Traseul care a dus la această situaţie care frizează absurdul punctează o serie de tergiversări ale autorităţilor române, dublate de un mare dezinteres şi de intrigi demne de romane poliţiste.

„Domnişoara Pogany“, începutul poveştii

Pictoriţa maghiară Margit Pogany a fost una dintre „femeile din viaţa lui Brâncuşi“, iar iubirea sculptorului a durat peste 20 de ani şi s-a mărturisit în opt portrete în marmură sau în bronz, realizate de-a lungul timpului. Numărul desenelor este mult mai mare.

Primul portret al domnişoarei Pogany a fost expus în Expoziţia Armory Show din New York, în 1913, şi, aşa cum scrie reputatul brâncuşolog român, Barbu Brezianu, a fost „vândut cu un bun preţ de 540 de dolari“. Supărat că portretul din broz realizat în 1914 nu şi-a găsit cumpărător, Brâncuşi l-a dăruit prietenilor săi Frederich Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck. Ea a rămas în colecţia lor care mai cuprindea şi o variantă a „Sărutului“.

Mijloace subtile de spoliere

În 1951, Cecilia Cuţescu-Storck donează statului o parte din lucrările ei şi ale soţului ei, precum şi alte opere de artă. Atelierele soţilor Storck devin spaţiu public, sub numele Colecţia Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, familia locuind în continuare în casa din strada Vasile Alecsandri. „Domnişoara Pogany“ nu face parte din lotul donat.

„Sculptura a fost împrumutată prima dată de Muzeul de Artă al RSR în anii ’70, pentru marea expoziţie Brâncuşi, la care au fost aduse şi piese din Franţa şi din America, afirmă istoricul de artă Petre Oprea. Zece ani mai târziu, povesteşte el, în 1981, Muzeul a vrut să împrumute şi «Sărutul». Fiind uşor deteriorat, şeful Galeriei Naţionale la acea dată, Georgeta Peleanu, a renunţat la împrumut. Pentru că nu dorea să facă rău colecţionarilor, n-a sesizat starea piesei, care, în acele condiţii, ar fi fost luată din colecţie.“

La închiderea expoziţiei, „Domnişoara Pogany“ a fost lăsată în custodia Muzeului de Artă al RSR de către miliţie. Motivaţia oficială: posesorul nu îndeplineşte condiţiile de securitate necesare.

Din acest moment, încep aventurile „Domnişoarei Pogany“, care se înscriu într-o politică frecventă a epocii de a trece în domeniul public opere de artă aparţinând colecţionarilor particulari. Nu mai putea fi vorba în anii ’80 despre spoliere directă. Mijloacele erau mai subtile, iar motivaţiile invocau securitatea capodoperelor.

O capodoperă neînscrisă în patrimoniu

Cecilia Cuşescu-Storck murise în 1969. Fiica ei, Lita Storck-Botez, artist recunoscut, s-a stabilit în 1982 la Paris, unde locuia şi fratele ei vitreg, Romeo Kuntzer Storck. În 1985 sau în 1986, la cererea lui Romeo Kuntzer, un reprezentant al Ambasadei Franţei la Bucureşti a venit la Muzeul de Artă pentru a afla ce se întâmplă cu „Domnişoara Pogany“. Discuţia nu se finalizează în niciun fel.

Conducerea muzeului se prevalează „de faptul că moştenitorul legal este fiica artistei şi că nu au fost plătite taxele de moştenire“, îşi aminteşte Petre Oprea, la acea vreme director adjunct al muzeului. „Au fost nişte oportunităţi şi statul a profitat de ele“, a adăugat el.

Această politică duplicitară a împiedicat şi includerea „Domnişoarei Pogany“ în listele de patrimoniu naţional. Conform Legii 63, explică dr. Ioan Opriş, specialist în muzeografie, care a lucrat şi înainte, şi după 1989 în Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, respectiv în Ministerul Culturii, dosarul de clasare a unei opere de artă în patrimoniul cultural naţional trebuie înaintat de posesorul piesei. Or, „Domnişoara Pogany“ era în custodia muzeului. Nu îi aparţinea, aşa cum nu aparţinea nici statului român.

Un expert buclucaş

La începutul anilor ’90, nepoţii Ceciliei Cuţescu-Storck, Alexandru şi Alvaro Botez, stabiliţi în Suedia şi Franţa, cer şi obţin dreptul de proprietate asupra sculpturii lui Constantin Brâncuşi. Ministerul Culturii şi Cultelor dă atunci un comunicat de presă: „Lucrarea «Domnişoara Pogany» a marelui sculptor român Constantin Brancuşi a fost revendicată în instanţă de către fraţii Alexandru Călin Botez şi Mircea Alvaro Botez. După judecarea procesului, instanţele au dispus restituirea operei de către Muzeul Naţional de Artă al României către foştii proprietari, fraţii Botez“.

O versiune a sculpurii „Domnişoara Pogany“ , în bronz (cea din Colecţia Storck)

Muzeul Naţional de Artă nu înaintează recurs. Stabiliţi în străinătate, fraţii Botez nu pot scoate din România sculptura. Potrivit legilor româneşti, operele de artă de interes naţional trebuie să aibă permisiunea statului pentru a putea fi exportate.

Noii proprietari propun vânzarea piesei către Ministerul Culturii, pentru suma de 1,5-2 milioane de dolari. Răspunsul instituţiei, conduse atunci de sociologul Mihai Golu, este categoric şi... mincinos. Sculptura este falsă, afirmă expertul ministerului, Stanciu, iar preţul este „oneros“, „fraudulos“. Potrivit afirmaţiei lui Ioan Opriş, „situaţia din 1993 este mai specială.

Ministerul Culturii a vrut atunci să cumpere sculptura, dar decizia a fost în final politică şi s-a considerat că preţul este prea mare. Au contat şi comentarii din presă care susţineau că momentul este delicat din punct de vedere economic“. Iar afirmaţia privind falsul s-ar datora, probabil, confuziei pe care o face reprezentantul ministerului între termenii „replică“ şi „copie“. Este o confuzie răspândită, dar ea nu este scuzabilă din partea acestui for.

Conducerea Muzeului Naţional de Artă, – prin istoricii de artă Teodor Enescu şi Dorana Coşoveanu, – a încercat să găsească o soluţie pentru achiziţionarea „Domnişoarei Pogany“ de la fraţii Botez. Au propus o licitaţie prin care să se strângă suma necesară, ceea ce s-a dovedit neviabil.

O banală contravenţie vamală

Fraţii Botez nu s-au mulţumit să se gândească din diferitele părţi ale Europei la sculptura lor de la Bucureşti. Pur şi simplu au încălcat legislaţia românească privind exportul de opere de artă. De altfel, România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu permite unui proprietar de artă să dispună de bunurile lor în cazul în care statul nu-şi exercită dreptul de preemţiune.

În anul 2000, într-o formă sau alta, au reuşit să scoată din ţară sculptura lui Brâncuşi. Ministerul Culturii sesizează Poliţia de exportul piesei fără avizul legal de export, „obligatoriu pentru un bun aparţinând patrimoniului cultural naţional, categoria tezaur“.

„Domnişoara Pogany“ nu numai că nu era inclusă în categoria tezaur, dar, aşa cum s-a văzut, nici nu era inclusă în listele de patrimoniu, din care lipseşte şi astăzi. Presa a acuzat atunci „vidul legislativ“ pentru scoaterea de sub urmărire penală a fraţilor Botez, acuzaţi numai de „contravenţie vamală“. De fapt, ancheta a stabilit că „Domnişoara Pogany“ a fost scoasă din ţară pe la Aeroportul Otopeni, fiind declarată „sculptură modernă neclasificată“, cum, de altfel, şi era, graţie statului român.

Între Casa Christie’s şi tribunalele lumii

Penultimul act al comediodramei s-a petrecut în anul 2000. Aflând că fraţii Botez au propus vânzarea la licitaţie a „Domnişoarei Pogany“ prin celebra Casă Christie’s, filiala din New York, Guvernul României, prin persoana consulului de la acea dată, Eugen Şerbănescu, a intervenit, solicitând amânarea vânzării până la soluţionarea problemelor legate de scoaterea frauduloasă din ţară a operei.

Imagine din atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin Foto: Afp

Purtătorul de cuvânt al Casei Christie’s, citat de Associated Press, a confirmat că sculptura, evaluată la 11 milioane de dolari, a fost scoasă de la vânzare în ultimul moment. Guvernul României renunţase, după cum se vede, la ideea „falsului“ Brâncuşi. Litigiului fraţilor Botez cu statul român i s-a adăugat, din 2007, o poveste sordidă.

„Dreptate“ pe cont propriu

Văzându-se nevoiţi să recurgă la vânzare particulară directă, cei doi fraţi, din neînţelegere sau din cupiditate, încheie contracte de vânzare separate cu doi colecţionari: norvegianul Christen Sveaas, în a cărui colecţie se mai găseşte un Brâncuşi, şi David Martinez, reprezentat de o companie din Belize, „Studio Capital“.

Sculptorul român Constantin Brâncuşi este unul dintre cei mai valoroşi artişti ai lumii Foto: Agerpres

Colecţionarul norvegian a semnat în 2007 un contract cu cei doi fraţi, prin care se angaja să plătească 7 milioane de dolari pentru „jumătate“ din sculptură, urmând ca a doua parte să fie virată după încheierea litigiului cu statul român.

Alvaro Botez, care urma să primească 5,6 milioane pentru partea sa, a început negocierile cu o corporaţie în spatele căreia se afla afaceristul de origine mexicană David Martinez. Acesta din urmă a plătit câte şapte milioane de dolari celor doi fraţi, urmând să completeze diferenţa după soluţionarea problemelor cu statul român.

Ba mai mult, compania lui Martinez a asigurat şi aproape jumătate de milion de dolari, în cazul în care contracandidatul norvegian ar fi depus plângere.

Ceea ce a şi făcut. Luna trecută, judecătorul din Oslo care s-a ocupat de proces a decis că Christen Sveaas este, potrivit contractului din 2007, coproprietar al „Domnişoarei Pogany”. Procesul din Manhattan este încă în derulare, deocamdată nefiind foarte clar ce soartă îi va rezerva viitorul aventuroasei „Domnişoarei Pogany”.

Ideologie comunistă şi meschinărie negustorească

Este a doua oară când statul român ratează şansa de a se dovedi la înălţimea faimei lui Constantin Brâncuşi. Din motive diferite, dar la fel de condamnabile.

Un artist decadent

În august 1951, Academia Republicii Populare Române a refuzat dispoziţia testamentară a lui Constantin Brâncuşi.

Atelierul sculptorului, refăcut la Centrul Beaubourg Foto: Afp

Acesta dona către statul român atelierul său din Impasse Ronsin din Paris şi operele ce s-ar afla la moartea sa în el. Considerat artist decadent şi transfug în acea perioadă stalinistă, Brâncuşi şi opera lui erau interzise în România. Supărat, sculptorul cere în anul următor cetăţenia franceză şi îşi modifică testamentul în favoarea statului francez.

Fals la Bucureşti, capodoperă la christie’s

Din motive ideologice, România nu are astăzi ceea ce are Centrul Beaubourg din Paris.

După 42 de ani, un alt stat român, proaspăt democratizat, declară falsă o lucrare a „părintelui sculpturii moderne internaţionale“, considerând fraudulos preţul de nici două milioane de dolari cerut pentru ea. Câţiva ani mai târziu, aceeaşi piesă era evaluată la Christie’s la 11 milioane de dolari.

Barbu Brezianu a afirmat că aceată „Domişoara Pogany“ în bronz inspirat de pictoriţa Margit Pogany este „unul dintre cele mai renumite şi mai îndrăzneţe portrete ale secolului XX“.

Dacă ar fi vorba numai despre bani, România a pierdut peste nouă milioane de dolari prin decizia din 1993. De fapt, a pierdut mult mai mult: prestigiu şi credibilitate în faţa lumii artistice.

Iar deciziile cel puţin confuze ale fraţilor Botez se înscriu tot la activul ţării din care au plecat.

Frânturi de viaţă

1904 – Brâncuşi ajunge la Paris.

1905 – Este admis la Şcoala Naţională de Arte Frumoase.

1906 – Expune trei lucrări la Salonul de Toamnă de la Paris.

1907 – Rodin îl acceptă pe Brâncuşi în atelierul său; creează „Capul unei tinere fete” , „Sărutul” şi „Cuminţenia pământului”.

1908 – Îl cunoaşte pe Modigliani, care îi va realiza câteva portrete.

1914 – Are loc prima expoziţie personală a sculptorului la Armory Show, în New York.

1925 – Participã la expoziţia „Art d’aujourd’hui”. Expune alãturi de Picasso, Arp şi Delaunay.

1928 – Îl cunoaşte pe James Joyce, cu care se va împrieteni şi căruia îi va face mai multe portrete.

1938 – Participă la inaugurarea ansamblului sculptural din Târgu Jiu.

1944 – Refuză sã participe la orice manifestare artistică publică, în semn de solidaritate cu rezistenţa franceză şi de protest împotriva ocupaţiei naziste.

1952 – Solicită cetăţenia franceză.

1957 –Moare la Paris şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse.